Inedit
Bunicul Dezlantuit a zguduit box office-ul romanesc
Robert De Niro a cucerit box office-ul romanesc cu rolul sau din comedia Bunicul Dezlantuit si a fost primit cu entuziasm de peste 74.000 de spectatori, generand incasari de aproximativ 1.461.393 lei, cifra care a reusit sa-i asigure titlul de cea mai buna lansare cinematografica a acestui an.
Filmul distribuit in cinematografele din Romania de Freeman Entertainment a fost urmat in clasamentul incasarilor de animatia Nazdravanii din padure. Speriosul Speriosilor, care a fost vizionata de 24.740 de spectatori si a cumulat venituri in valoare de aproximativ 413.410 lei.
Pozitia a treia a box office-ului ii revine filmului The Revenant: Legenda lui Hugh Glass, care a fost urmarit de aproximativ 12.200 spectatori si ale carui rezultate de casa au fost in valoare de 249.538 lei.
Comedia acestei saptamani, Bunicul Dezlantuit, il aduce in rol principal pe Robert De Niro, care de aceasta data face echipa cu Zac Efron si sfideaza tiparele in rolul unui veteran lipsit de prejudecati si hotarat sa demonstreze ca viata merita traita din plin la orice varsta.
Jason Kelly (Zac Efron) se afla la doar o saptamana distanta de nunta cu fiica rasfatata a sefului sau, deci cu un pas mai aproape de visul lui de a deveni partener la firma de avocatura unde lucreaza de mult. Abia tarziu, tanarul va realiza ca toate planurile ii sunt periclitate de bunicul dezlantuit, cu care pleaca intr-o escapada de cateva zile la rugamintea bunicului indurerat, cu destinatia Daytona. Intre petreceri scandaloase, conficte aprinse in bar si o noapte epica de karaoke, batranul Dick (Robert De Niro) pare de neoprit. Incearca cele mai provocatoare experiente si face tot posibilul sa-si convinga nepotul sa i se alature.
La finalul acestui concediu incredibil, bunicul dezlantuit si formalul sau nepot descopera ca exista multe lucruri pe care le pot invata unul de la celalalt si leaga o relatie mai stransa ca niciodata.
Pe langa Robert De Niro si Zac Efron, din distributia comediei mai fac parte Julianne Hough, Aubrey Plaza, Dermot Mulroney si Adam Pally.
Distribuit de Freeman Entertainment, filmul Bunicul dezlantuit a avut premiera pe 5 februarie si poate fi urmarit in continuare in cinematografele din toata tara.