Daca am facut mari nebunii din dragoste? Am facut! Si e una gigantica, nu doar maaare

Am facut mari nebunii din dragoste? Am facut! Si e una gigantica! Cand esti tanar, orice nebuneala din iubire e permisa, ba chiar recomandata, intrucatva. Conditia de baza e sa-ti treaca. Pentru ca trece, fara indoiala, desi, la vremea aia, ai senzatia ca lumea e apusa, ziua e trecut si speranta a pierit, sub spuma unui val de mare. Stiti ce zic. Dramaaaa!!

Cumva, si mie mi-a trecut. Spun „cumva”, pentru ca una dintre tampeniile care mi-au rămas PE VIATA, pana-n sfanta zi de azi, de atunci mi se trage, din liceu. Din motive ce se ratacesc in negura vremurilor, iubitul meu ma parasi.

Ma parasi, valeu, la secunde dupa ce prevazusem dezastrul, delirul, dementa si toate cele cu „de” la-nceput, decesul inimii mele in flacari.

Ma parasi flacaul, nu inainte de-a-mi darui un mar. Verde. Superb! Ca ochii lui de verde era marul. Si, asemenea Regelui din Thule, al lui Goethe, am renuntat la mere, ca dansul la vin. N-am mai mancat mere crude niciodata, in amintirea acelei cumplite suferinte. Pffff…

Asta mi-e mi se pare o nebunie din amor. O fi si tampenie, asa e… dar tare greu a fost, acum 33 de ani! :)))))

Si azi, cand vad cum musca Maia mea din mere, ma gandesc: „Da, Doamne, sa nu sufere ca proasta de ma-sa…”

Auzi, sa nu mananc mere crude, intregi, din cauza unei amintiri atat de vii…