Connect with us

Revistateo.ro

O despartire este un moment greu pentru oricine si oricat de tentant ar fi sa dam multe sfaturi apropiatilor nostri care sufera, exista si lucruri pe care nu ar trebui sa le spunem

Stiri

Ce nu ar trebui sa spui cuiva care trece printr-o despartire

O despartire este un moment greu pentru oricine. Perioada de dupa incheierea unei relatii este una delicata si, desi vrem sa ajutam cu sfaturi, trebuie sa avem grija ce spunem pentru a nu provoca o durere si mai mare persoanei apropiate pe care vrem sa o ajutam.

Relatia voastra oricum nu mergea nicaieri

Este unul dintre lucrurile care te-ar tenta sa le spui, dar cel mai bine ar fi sa-l eviti. Prietenul sau prietena ta se pot considera afectate de spusele tale si ar putea considera ca au fost de vina pentru faptul ca relatia nu mergea.

Totodata, persoana careia ii spui acest lucru se poate intreba de ce nu ai zis asta mai devreme si te va banui ca nu esti sincera.

CITESTE SI: SEMNE DE DESPARTIRE pe care nu le observi

CITESTE SI: Ce poti invata dintr-o despartire

Nu imi placea persoana cu care erai intr-o relatie

Desi o despartire poate parea definitiva, este bine sa eviti remarcile la adresa fostului sau fostei, pentru ca nu stii niciodata cum vor evolua lucrurile. Exista mereu posibilitatea unei impacari, iar vorbele tale iti pot afecta relatia de prietenie.

O sa gasesti pe altcineva

Ultimul lucru la care o persoana care tocmai s-a despartit se gandeste este sa intre cat mai rapid intr-o noua relatie. Gandeste-te ca la scurt timp dupa o despartire, inca raman sentimente fata de cel sau cea cu care tocmai s-a incheiat relatia, iar gandul de a gasi pe altcineva cu care sa o iei de la zero poate parea inspaimantator. Nu incerca sa pui presiune pentru ca prietenul sau prietena ta sa intre intr-o relatie de complezenta doar pentru a-ti face tie pe plac.

Incearca sa iesi mai mult, sa cunosti oameni noi 

Dupa o despartire, este necesara o perioada de singuratate in care sa te reculegi, sa-ti plangi durerea si sa iti regasesti echilibrul. Nu incerca sa tragi de persoana apropiata tie sa mearga in cluburi, baruri sa intalneasca oameni necunoscuti pentru ca mai mult ca sigur nu se va simti bine, ba mai mult decat atat, ii vei consuma si energia si nu vei face decat sa accentuezi depresia.

Stiu exact ceea ce simti

Adevarul este ca niciodata nu iti poti da seama cu exactitate ce simte cineva. Trairile si sentimentele tale poate nu se aseamana cu ale apropiatului tau, asa ca incearca sa nu ii spui ce TREBUIE sa faca pentru ca tu crezi ca ai trecut prin acelasi moment si stii mai bine cum decurg lucrurile. Aminteste-ti ca nu cunosti toate dedesubturile relatiei si toata povestea de iubire.

Desi putem fi tentati sa dam multe sfaturi si sa facem multe lucruri pentru ca persoana apropiata noua sa nu mai sufere dupa o despartire, cel mai bine ar fi sa o lasam pe ea sa spuna ce simte, ce o doare si sa fim ascultatori. Pentru ca o persoana care sufera are nevoie in primul rand sa fie ascultata si sa aiba un umar pe care sa planga, mai exact are nevoie de un prieten cu care sa isi petreaca timpul, nu de un „expert” in relatii care le stie pe toate.

foto:shutterstock.com

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top