Si-a privit mama ca pe un monstru, dar la moartea ei a aflat adevarul

Emotia si bucuria verii au fost stinse rapid de primele randuri ale scrisorii care pastra amintirea unor lacrimi ce diluasera cerneala. Este spovedania unui fiu care realizeaza prea tarziu ca nimic nu-i mai scump pe acest pamant decat propria mama. Un proces verbal de constiinta patata pentru totdeauna din cauza ignorantei aratate de un copil fata de cea care i-a dat viata, i-a oferit toata dragostea si a facut totul pentru ca puiul ei sa fie in siguranta.

Se intampla cand David implinise trei ani. Atunci a debutat calvarul. Cand a inceput sa inteleaga ce se intampla in jurul lui, in primii ani ai scolii primare, baietelul balai a inteles si cat de rea si nemiloasa este lumea, incepand chiar cu ai sai colegi de clasa. Era in prima zi de scoala cand copiii rautaciosi au inceput sa rada de el. Era tinut de mana de mama lui si toti aratau cu degetul spre ei. A inteles atunci ca ea este diferita si chiar daca nu era prea constient de ceea ce inseamna handicap, a facut cunostinta cu acel cuvant acolo, chiar in acea zi.

„Am urat-o pe loc, chiar de atunci. Am urat-o din tot sufletul. In fiecare zi copiii radeau de mine si imi faceau tot felul de glume proaste, iar asta ma marca din ce in ce mai mult.

Citeste si: POVESTE EMOTIONANTA. „Fiule, ce ai incaruntit!”

Mama careia medicii i-au spus ca fiul ei este un fetus neviabil a avut parte de un miracol

Era mama mea si totusi ma uitam la ea ca la un monstru care imi face mult rau. Tin minte ca alti copii erau foarte apropiati de parintii lor, dar eu nu simteam decat furie cand ea mai venea pe la scoala. Imi doream sa i se intample ceva rau si sa nu mai vina niciodata, atat de mult o uram.

Au trecut anii, am terminat generala si am intrat la liceu, dar ura lasase locul dezgustului fata de propria mama. Nu ma puteam bucura deloc de dragostea si grija ei fata de mine. Ea facea totul pentru mine si eu o tratam foarte urat, ma rasteam la ea mereu si odata chiar am imbrancit-o pentru ca aveam impresia ca nu-mi incalzise ciorba asa cum trebuia. Era o falsa impresie… De fapt era o rabufnire hranita de ceea ce mi se intamplase in toti anii cand fusesem vazut impreuna cu ea si oamenii se uitau la noi ca la ultimii ciudati, comentau si radeau de noi.

Citeste continuarea teribilei scrisori pe pagina urmatoarea

Pagini: 1 2