In weekendul asta am fost acasa, la Pitesti…

Stiu. Nu v-am spus pana aici nimic care sa va faca sa ramaneti sa ma ascultati pana la capat, pentru ca multi dintre voi au sa ne spune fic acelasi lucru, toata lumea se duce la nunti in perioada asta. Eu nu ma duc niciodata la de-astea cu lume multa si poze, deci devine cumva exotica toata istorioara.

N-am stat la masa, ca sa nu le stric zen-ul. Nimeni nu s-ar mai fi concentrat la miri, toate matusile ajunse pentru 24 de ore la Pitesti ar fi stat sa ma intrebe cum e in realitate Mihaela Radulescu sau daca Maria Ciobanu arata cum au vazut-o ele vineri, in emisiune, langa Ionut si Doinita. Deci am declinat invitatia, m-am dus numai la biserica, Abia acolo mi s-a parut esential sa fiu, daca tot ne-am apucat. Oricum, erau doar de-ai casei, sub ochii carora crescuseram.

Noi ne-am nascut la Pitesti. Suntem toti vii, uniti si ne iubim. Suntem de aceeasi varsta si am fost lasati sa ne jucam pe strada, daca intelegeti unde bat… Am invatat sa mergem in picioare si apoi pe biciclete si apoi sa ne sarutam… Mirele mi-a fost drag dintotdeauna, dar marea mea iubire, aia de inceputul inceputului, baiatul pe care am deschis ochii, era mai mare decat noi cu un an. Dar sa stiti ca era dintre noi, nu se dadea rotund ca are o varsta…:) Sambata, in biserica despre care va spun, am fost din nou toti trei. Mirele cu treaba lui, noi (baiatul primului meu pupic si al primei suferinte in dragoste), cu mine. Nu mai vorbiseram de un veac. Aveam atatea sa-i povestesc, dar…parca nu era nici locul, nici momentul, nici el!

Suntem atat de diferiti astazi…dar si-a amintit pantofii in care eram incaltata cand el mi-a dat papucii, ca sa zic asa. Pantofii mei de lac cu barete. I-a tinul minte timp de 35 de ani si mai bine. Incredibil. Am avut niste emotii vecine cu lesinul, dar m-am tinut tare. I-am cautat in ochi flacara, pasiunea, nebunia de atunci. Acum e calm, relaxat si matur. Eu nu inteleg asa, cred ca nu-s pregatita sa cresc de tot sau ceva e in neregula cu mine. Iubesc cu nebunie, iar calmul interior, cand e vorba de dragoste, imi e cel mai adesea strain.

Stateam, la un moment dat, in curtea bisericii, toti trei, mirele, dragutul meu si cu mine, prieteni de jumatate de veac, stransi ca in copilarie, unul intr-altul, dar am simtit ca e nevoie sa rup vraja spunand: „Te asteapta nevasta ta, nebun om!” In realitate, voiam sa mai stam asa, inghesuiti unul intr-altul, la varsta de cinci ani, Nu ne schimbam niciodata, in adancul nostru. Am simtit-o din nou.

Cat avem prieteni care ne stiu de mici, aceste vase-martor ale dezvoltarilor si involutiilor noastre, vom trage la ei, indiferent de ce alte alegeri vom face. E ceva ce te leaga de casa ta, strada ta, careia ii apartii pentru totdeauna,

Acest articol este cenzurat de mine, sa stiti. Ca sa nu vedeti patetismele mele de baba imatura, am scos culorile care m-ar fi puut da de gol: emotiile, transpiratiile, tremuratul, N-avea rost sa vi le zic, cred ca le-ati trait si simtit si fara sa va fie aratate…

Casa de piatra, Bogdan. Si multumesc pentru tot, Cornel.