Stiri
Caz dramatic in Alba. Un copil de 9 luni are mana gaurita de la o branula
Caz dramatic in judetul Alba. Un bebelus de 9 luni a suferit o rana severa din cauza unei branule, informeaza ziarul Adevarul.
Medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta din Alba Iulia i-ar fi pus gresit o branula. Baietelul a ajuns de urgenta la un spital din Cluj Napoca unde a fost operat. Alin, pe numele sau, a fost dus de parinti dupa ce acestia au observat rana adanca. Totul s-a intamplat in urma cu doua saptamani, insa cazul a iesit la iveala abia acum.
Doctorii de la Cluj au considerat cazul destul de grav incat s-a urgentat internarea bebelusului. Micutul a facut febra si convulsii, iar acum este sub tratament special, mai scrie Adevarul.
„In prima zi, dupa ce i-a pus perfuzia, a inceput sa i se inroseasca manuta. Dupa doua zile i-a fost ca o basica si pe urma a inceput sa-i sape inauntru”, a declarat Martia Panache, mama copilului.
Medicii i-au curatat rana si i-au pus pansament, iar apoi i-au uns zona ranita cu betadina. Dupa doua zile, mama lui Alin a mers din nou la spital si i s-a recomandat sa mearga la un spital mai bun, la Cluj Napoca. Medicii de la Alba nu voiau sa ii faca anestezie bebelusului pentru ca e foarte mic, asa ca i s-au administrat antibiotice.
Gaura, acoperita cu piele de la picior
„Medicii de aici ne-au spus ca ar putea fi necesar ca pentru operatie sa ii ia copilului piele de pe picior”, a mai marturisit mama lui Alin.
„S-a facut tratamentul conservativ, s-a pregatit pentru operatie, s-a intervenit chirurgical, s-a facut incizia leziunii, drenaj, urmeaza sa vada daca leziunile respective vor impune si o parte de grefa de tegument sau nu”, ma declarat Calin Lazar, directorul medical al Spitalului de Urgenta pentru Copii din Cluj, conform Adevarul.