Connect with us

Revistateo.ro

Guvernul Grindeanu a fost investit. Reactia neasteptata a presedintelui Klaus Iohannis

Stiri

Guvernul Grindeanu a fost investit. Reactia neasteptata a presedintelui Klaus Iohannis

Guvernul Grindeanu a fost investit de Parlament, iar membrii cabinetului au depus juramantul la Palatul Cotroceni in fata presedintelui Klaus Iohannis, noteaza huff.ro.

Declaratiile lui Klaus Iohannis

”Domnule Dragnea, aflarăm că suntem singurul care cunoaște programul din scoarță în scoarță. Vă rog frumos, învățați-i și pe ei!”
La ceremonia depunerii jurământului mai sunt prezenţi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu şi consilierii din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional.

Klaus Iohannis – declarații după votul Parlamentului
Update, ora 19:31: Klaus Iohannis: În campania electorală s-au făcut promisiuni, de-asta ați fost votați. Sper ca într-o zi să-mi explicați cum veți face în așa fel încât să vă încadrați într-un deficit bugetar de 3%. Eu îmi doresc să faceți aceste chestiuni. Domnule, prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, eu vă doresc să aveți un mandat de succs. Românii își doresc să aibă un guvern de succes. Câteva lucruri însă cred că se așteaptă de la dvs, cel puțin eu aștept. Cred că sunt în asentimentul românilor. Aștept să păstrați clară orientarea euroatlantică a României. Să întăriți poziția României în cadrul NATO și UE.

Eu aștept și mulți așteaptă, nu toți, să faceți tot ce se poate, și se poate, să sprijiniți o justiție independentă în România. Asta înseamnă întărirea statului de drept. Așetp și așteptăm cu toții să gestionați în mod responsabil economia românească atât cât depinde de Guvern.

CITESTE SI: Lista ministrilor din guvernul Grindeanu – OFICIAL

Este extrem de important ca după ce creșteți toate salariile, scădeți taxele și impozitele, să ne găsim într-o zonă a sustenabilității, să avem o datorie rezonabilă, un deficit care dacă se poate să fie sub 3%. Și foarte important, cu toate aceste măsuri, să aveți, vă rog, grijă ca economia să crească. România este moment la capitolul creștere economică campionaă europeană. Este mare lucru. O creștere economică peste medie este ceea ce ne dorim cu toții.

CITESTE CONTINUAREA PE HUFF.RO

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top