Connect with us

Revistateo.ro

teo

Blog

Ce pot barbatii?

Ce pot barbatii? Nu de alta, dar ei intreaba, pare-mi-se, ce-si doresc femeile. Nu prea inteleg ei cum devine treaba asta complicata cu noi, nu pot ei cu sensibilitatile noastre, cu piemesurile, cu schimbarile noastre de mood.

Bine, facem si altfel, daca ne-ajuta. Partenere loiale ale barbatilor, incercam sa le explicam, cu atat mai mult cu cat, Dumnezeu mi-e martor, am cunoscut o sumedenie de barbati uluitor de destepti si de empatici. Celorlalti, le adresez un salut barbatesc, in care, privind catre bocanci, se vor regasi.

Teo Trandafir

Totusi, lor, celor care nu-si gasesc bijuteriile de familie nici in cutiuta de ata dentara, lor mi-ar placea sa le zic cateva. Ce-si doresc femeile? Pai, cam ce pot barbatii vor femeile. Putin. Ma uit la televizor si vad un barbat, ba chiar si doi, zilele-astea, ca-l vad pe doua posturi (!) plangandu-se ca sotia nu prea a „prestat” sentimental, moral, material, vacantele-s numarate, paralutele la fel… Asta-i barbatie. Bun. Asta-i morala, discretie, asta-i taina casatoriei?

Traiesc eu in vremuri aiurite sau ei ar trebui sa se-ntrebe de ce vorbesc gros? Pe vremea mea, barbatii erau cei care ocroteau. Erau cei care dadeau drumul cainilor, in toiul noptii, cei care infruntau valurile marilor, care vanau, ca s-aduca metafora acasa. Au trecut vremurile mele. Azi, ma uit la televizor si vad, intr-o emisiune moderata de barbati, alti barbati disputandu-si niste nimic. Simtiti ironia poetica? Poezia ironica? Zambetul unei femei, adica eu, care nu se mai intreaba ce-si doresc ele, ci ce naiba mai pot ei?

N-as vrea sa sfarsesc bucatica asta de text astfel, strigand, cumva, ca e nedrept ca barfataretii sa poarte barba. O sa inchei spunandu-va ca exista barbati luptatori cu fapta, curajosi si minunati, care inteleg un poem sau chiar il scriu, care asculta muzica si nu-si ascund o lacrima. Lacrima pe care, personal, o pretuiesc mai mult decat pe-un briliant, vorba Cantafabulelor, „piatra pe-un inel de nunta”.

31 Comments

31 Comments

  1. sandu ileana

    2013-04-12T02:14:08+03:00 at 2013-04-12T02:14:08+03:00

    daca ar fi sa-i intrebam pe ei…..” BARBATII ” …….cred ca ar ridica neputinciosi din umeri

  2. Mihaela

    2013-04-12T05:10:25+03:00 at 2013-04-12T05:10:25+03:00

    Mi-a placut in filmul „Juno” momentul cand tatal ii explica fetei lui pe cine sa aleaga sa fie langa ea. Sigur nu citez exact, dar e ceva de genul „the one that thinks the sun still rises out of your ass”, chiar atunci cand esti racita, la piesmes 🙂 sau mai stiu eu cum. Cel mai valoros lucru in viata asta sunt oamenii care cred in tine. E minunat sa ai acasa asa ceva si sa si constientizezi ca nu ti se datoreaza numai tie succesul, sa nu te umfli in pene ca tu singur/singura ai obtinut totul, ca sa realizezi tardiv ca suportul ala era aproape totul. Fericire = sa stii sa pastrezi langa tine oamenii care merita asta. Hai ca ma duc sa beau o vodca. Mama ei.

  3. mariuta

    2013-04-12T06:11:26+03:00 at 2013-04-12T06:11:26+03:00

    mare dreptate ai…te pup si te imbratisez

  4. Rosoga Letitia Simona

    2013-04-12T08:38:07+03:00 at 2013-04-12T08:38:07+03:00

    Teo in poza sunt barbati adevarati!Am crescut cu Mircea Baniciu in suflet!!De scris nu ai scris de barbati ci de niste…cirpe ca sa nu spun……

  5. Raul Molnar

    2013-04-12T09:31:41+03:00 at 2013-04-12T09:31:41+03:00

    Traim in niste vremuri in care e la moda sa fi „Baiat mare”. Sunt de parere ca evolutia tehnologica din ultima suta de ani este compensata intr-o oarecare masura de schimbarea mentalitatii oamenilor.
    Barbatul de alta data, baiatul zilelor noastre este (sa zicem) mai egoist decat predecesorii lui.
    In calitate de „barbat” esti „ok” daca stii sa te distrezi cu prietenii, sa te imbraci „cool”, sa-ti dai cu parerea pe subiecte care isi sunt absolut straine, s.a.

    Recunosc ca nici eu nu fac exceptie de la regula (cel putin in multe privinte). Aceasta m-a invatat societatea.

    Deasemenea mai cred ca sunt si multe femei care influentate de societate au o atitudine .. hai sa-i spun diferita de cea pe care o aveau predecesoarele ei.

    Printre altele barbatii zilelor noastre (nu toti dar marea majoritate) nu mai stiu sa respecte femeile la fel cum nici marea majoritate a femeilor nu mai stiu sa respecte barbatii.

    Cred ca cel mai mult au de pierdut persoanele de sex feminin care intampina greutati din ce in ce mai mari in a dobandi un partener „ideal” si care au intr-adevar intentii serioase in ceea ce priveste stabilirea unui camin.

    Este posibil ca un cuplu care a dus o viata grea sa ramana impreuna pana la sfarsit si care nu se regreta nici o clipa faptul ca au ramas impreuna atata timp? Desigur ca este . Sunt destule exemple in jurul nostru si sunt putini cei care incearca sa le afle „secretul”.

    Cu riscul sa fiu considerat invechit cred totusi ca in zilele noastre sunt inca valabile scrierile sfinitilor parinti pe aceasta tema desi au fost scrie poate cu mii de ani in urma.

    Pe acel cineva care se simte insultat de ceea ce am scris il rog sa ma ierte.

  6. Mimi Toader

    2013-04-12T10:37:13+03:00 at 2013-04-12T10:37:13+03:00

    Orice femeie isi doreste ,paremi-se dupa vorbele unui pisiholog:)) din partea partenerului de viata, dinspre el sa se emane asa valuri, valuri de compasiune, tandrete in trebile casnice, uragane de bani, tata si sot devotat iar in gospodarie sa fie duracell, tata!Sunt perfect de acord! Trebuie sa ne gandim totusi, doamnelor ca sunt niste bieti barbati. Daca ii ametesti, se simt dezorientati, pentru ca stau prost si cu simtul echilibrului si au nevoie de carja, si atunci tinte tata: vertijul asta le provoaca dezechilibre hormonale…Da, pentru ca soiul acesta nu poate fi numit barbat. Si din pacate, in timpurili noastre soiul acesta e pregnant…,,Barbatii adevarati e pe cale de disparitie” , o spune Ghiocica, confidenta mea. Doamna Teo, jos palaria in fata domniei voastre! O spune un barbat intr-o lume a femeilor:)))

  7. ana ''necredinciosu''

    2013-04-12T14:41:47+03:00 at 2013-04-12T14:41:47+03:00

    Teo draga mea, te simpatizez maxim. sunt femina si ma mandresc cu inteligenta ta, si a mea desigur, insa iarta-ma daca vin sa tin scutul barbatilor de barbati care mai exista si astazi si traiesc printre noi fetele destepte. Ai avut ghinion sa intalnesti in viata ta barbatii pe care ii enumeri aici, insa sa nu-mi spui ca nu ai avut si norocul sa cunosti si barbatii care au scapat lacrima ”pe un alt inel de nunta”. Al meu barbat de ex , a venit atunci cand mi-a fost lumea mai straina si sumbra, si mi-a facut viata un vis frumos. Eu nu pretind mult, insa sufletele noastre sunt pereche in sfarsit. Concluzionez asta dupa o casnicie de 10 ani celebrata atunci , la 45 de ani ai mei. Trebuie sa ai rabdare , sa-l chemi si sa-l astepti. Nu te pripi, si daca te pripesti asteapta din nou,v-a veni cu siguranta, asta pentru ca meritam sa fim iubite de” baietii adevarati ” si sa traim impreuna in adevarata dragoste. Succes si rabdare fetelor, nu va grabiti ca fata mare…!

  8. dana niculae

    2013-04-12T20:41:36+03:00 at 2013-04-12T20:41:36+03:00

    Ideea e ca barbatii de azi se feminizeaza(se penseaza,isi fac unghiile cu lac,poarta blugi mulati,etc)iar femeile devin barbate(isi intretin sotii pt ca ei sa aiba timp sa gandeasca afaceri,fac copii,mancare,piata,menaj,etc).Deci de sex nu mai poate fi vorba,iar de dragoste ce sa mai vorbim…Cert e ca barbatii astia sunt si nevorbiti asa ca de aia s-a inventat televizorul.Unde daca nu la tv sa-ti balacaresti mai cu spor consoarta care nu te-a „satisfacut”?
    Cum spunea buna mea”rusine,maica,mare rusine”.

  9. flory

    2013-04-12T21:08:47+03:00 at 2013-04-12T21:08:47+03:00

    Bune vorbe pacat , nu sant auzite de cine trebuie
    multumesc

  10. nicoleta

    2013-04-12T23:49:00+03:00 at 2013-04-12T23:49:00+03:00

    bàrbatii Teo ..nu mai sunt decàt prea putini cei despre care pomeneai tu …restul de 99 la sutà ESTE ridicoli

  11. claudia

    2013-04-13T12:15:23+03:00 at 2013-04-13T12:15:23+03:00

    As spune ca o intrebare care a avut -o tata pentru mine inainte de a intra la starea civila pentru a ma marita, e si o definitie pentru a sti daca el este cel potrivit:”Esti sigura ca el este cel cu care vrei sa imbatranesti?”.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe tata, ca doar ce s-a dus dintre noi, dar el era unul din barbatii cu care ai vrea sa-ti petreceti toata viata, sa imbatranesti impreuna….

  12. Viorel Filip

    2013-04-14T22:47:54+03:00 at 2013-04-14T22:47:54+03:00

    Articol minunat! Tocmai ca nu iti place ce vezi la TV te asteptam pe tine pe micile ecrane! 🙂 (ma adresez cu „tine” si nu cu „dvs” deoarece ma simt de-al casei desi nu ne-am vazut niciodata!

    • isa

      2013-04-17T19:13:17+03:00 at 2013-04-17T19:13:17+03:00

      Sunt perfect de acord ca nu
      mai ai ce vedea la tv. Si eu simt lipsa emisiunilor realizate de Teo.

  13. micutza93

    2013-04-15T00:36:00+03:00 at 2013-04-15T00:36:00+03:00

    Am vazut si eu momentele la care faci referire(cred)….. Eram convinsa ca numai oamenii fara educatie,crescuti intr-un mediu saracacios din toate punctele de vedere , nu sunt capabili sa-si linga ranile in liniste ; sunt in ceata …..Acum eu simt la tine un fel de partinire si anume pt ea ?(femeia) .Pentru ca nu prea inteleg eu ,ce-si mai doreste ea ,cand este clar ca EA nu este ce-si doreste el?

  14. simona

    2013-04-16T20:55:28+03:00 at 2013-04-16T20:55:28+03:00

    Ce pot barbatii??Simplu:Ce nu-si doresc femeile!!!!

    • Diana

      2013-04-22T21:06:49+03:00 at 2013-04-22T21:06:49+03:00

      chiar asa cred si eu 🙂 BRAVO TEO pentru blog

  15. vio

    2013-04-17T19:22:06+03:00 at 2013-04-17T19:22:06+03:00

    Pot multe,, dragalasii,, de ei…pot folosi o viata de femeie,pot injura,scuipa,huli,isi pot insusi,cu sau fara voia ,,ei,,tot ce are ea mai de pret:tinerete,frumusete,putere de munca…si intr-o zi ,afli ca omul de langa tine,e un strain,un alt om decat ai crezut…de cele mai multe ori,atunci cand deja e prea tarziu!Mai sunt si ,,masochiste,,…,,destepte,,ca …stiu eu cine,care vor sa schimbe,sa modeleze ele,sa faca ele
    din…c…at bici,si dupa fo patrujdeani…vad ca ei raman aceeasi bolovani…de gatul lor…ele…duc mai departe caruta cu zambetul pe buze,cu…fruntea sus!Bravo tie draga noastra ca stii sa-i deosebesti…Am intalnit si barbati din categoria aia rara…din pacate,avand ,,bolovanul,,de gat,n-am avut niciodata curajul sa-i pot privi…mai indeaproape,intre noi era permanent un bolovan …personal,chiar daca uneori a mai lipsit de acasa si cate zece ani…

    • lina

      2013-04-23T09:24:24+03:00 at 2013-04-23T09:24:24+03:00

      parca ai descris viata mea.ce trist si cita dreptate ai VIO

  16. Lena

    2013-04-17T19:27:29+03:00 at 2013-04-17T19:27:29+03:00

    O da!
    Lacrima tatalui meu cand Babi si-a perdut mamoanta,lacrima sotului meu cand m-a vazut mireasa,mireasa lui,nestemate,nestemate…diamante,briliante…
    Si exemplele ar putea continua,da,exista si minunati pe lumea aceasta,barfa intre barbati este indicat sa ramana acolo unde ii sade bine,la o bere…
    E complet aiurea ce vedem pe posturile tv zilele acestea,numai ca, degeaba ne revoltam noi,e prea tarziu,publicu’ e viciat iremediabil,poporimea vrea scandal,vrea sa se hraneasca cu raul altuia…vrea sange,mamica…

  17. Dana

    2013-04-17T19:41:06+03:00 at 2013-04-17T19:41:06+03:00

    Cred ca intrebarea e, ce nu mai au barbatii si anume…demnitate.Tata imi spunea ca, un barbat care da numele femeilor cu care a fost, nu e barbat. Prin analogie, cred ca un barbat care da din casa, apare pe toate posturile si calca cu bocancii in sufletul femeii ranite si in anii de casnicie, nu poate fi numit barbat. Femeile erau catalogate drept tate si mahalagioaice, din pacate tot mai multi barbati isi pot asuma aceste „calitati”.

  18. rodica

    2013-04-18T07:18:16+03:00 at 2013-04-18T07:18:16+03:00

    minunat scrii doamna Teo.
    De ce am devenit asa?Oare , numai banii aduc fericirea? In nici un caz. Cati oamenii bogati stiti fericiti, eu personal niciunul. Pacat ca totul se rezuma la bani. Am uitat sa ne bucuram de pomii infloriti de mirosul lor de cerul plin de culori si de atatea lucruri care ne pot insenina viata sau macar ziua si tot am fi mai buni si mai toleranti.

  19. Lili

    2013-04-18T09:39:51+03:00 at 2013-04-18T09:39:51+03:00

    Ce pot barbatii?! Multe pot draga mea Teo. Pot sa-ti ofere un zambet dupa o zi lunga de munca in casa, pot sa-ti fure o sarutare dupa ce-ai adormit obosita de grija copiilor si a casei, pot sa-ti sarute mana si sa-ti multumeasca ca are cu tine copii frumosi, sa te priveasca in ochi si sa-ti spuna ca MULTUMESC ca esti ….
    Da, poate e ciudat ce spun, dar inca mai exista BARBATI, adica de astia adevarati- care nu barfesc ca muierile la colt de strada, asezati pe o canapea intr-un platou Tv, incercand sa descoase si cele mai intime si frumoase clipe ale unui cuplu:((
    Cat de trist ,de rusinos si umilitor poate fi aceasta imagine a unui barbat, el, creat de Dumnezeu primul….
    Ai face bine sa revii in Tv, sa ne arati si alta lume, nu numai a barfelor, cancanurilor, prostiei, manelelor, farselor de 2 lei. Sau e mult 2 lei?

  20. Razvan

    2013-04-20T20:57:19+03:00 at 2013-04-20T20:57:19+03:00

    Cu cat citesc mai mult cu atat mai tare imi dau seama de urmatorul lucru:
    1-Sunteti prea tanara ca „doar” sa stati in fata TV-ului si sa va uitati.Locul dumneavoastra e pe ecran.Aveti o minte atat de limpede si o gandire mult peste media celor care apar la tv.Trebuie sa redeveniti o jucatoare in fenomenul televizionistic.
    2-Daca as fi un director de televiziune,sa zicem -Mihai Gadea- v-as oferi o emisiune saptamanala impreuna cu Mircea Badea,in care sa nu fie nici un invitat,ci doar sa stati de vorba 2 ore despre vrute si nevrute.Dupa parerea mea succesul ar fi garantat.
    Numai bine doamna Teo!

  21. jivoin claudia

    2013-04-23T06:01:39+03:00 at 2013-04-23T06:01:39+03:00

    noi ne am transformat in ceea ce ne a oferit sistemul. saracia dezumanizeaza,barbatii unii dintre ei au devenit mutanti dar vina o poarta sistemul educatia bani si mai ales imperiul nazist de la bruxelles care a reusit poporul roman sa il transforme in mutanti. la buna vedere

  22. claudea

    2013-04-23T08:53:33+03:00 at 2013-04-23T08:53:33+03:00

    Am 44 de ani si de vre-o 20 tot ma intreb care e motivul ca barbatii din ziua de azi sunt opusul celor de altadata, Si acum,, am primit raspunsul. La un moment dat copii nascuti baieti era mai mic decat cel de fetite, asa ca mamele au intrat in panica si au cocolosit baietii ,gandindu-se ca astfel fac un beneficiu umanitatii si ajuta sa nu dispara specia.Rezultatul il avem astazi, in fata ochilor nostri, Cred ca exista barbati care mai protejeaza familia insa, sincer , mai tineri de 90 de ani nu am vazut.
    Acum imi dau seama ca un alt motiv al acestei transformari suntem noi, femeile, care am vrut egalitate in drepturi, asa ca am primit cu varf si indesat.

    • Crina

      2013-04-24T07:11:36+03:00 at 2013-04-24T07:11:36+03:00

      Nu cred ca egalitatea in drepturi i-ar fi schimbat, cocolosirea, mai curand. Exemplu: Mamei i se reprosa mereu ca „nu gatesti ca mama”, cu toate ca dansa era AS in bucatarie. In schimb, cand a afumat accidental mancarea, tatal meu a pupat-o pe frunte si i-a zis „in sfarsit, ai gatit ca mama”….. Bineinteles ca nu prea era preocupat cu treburile gospodaresti, motivand ca mama lui nu-l punea la nimic si prin urmare, el nu are de gand sa faca si de aceea mama a fost atat femeia cat si barbatul casei. Am intalnit, barbati care admirau femeile in pozitia de lider (acestia fiind numarati pe degete), dar si misogini, care bruscau femeile, atat fizic cat si verbal prin mijloacele de transport in comun. De multe ori, le-am luat apararea, chiar daca mi s-au adresat maraieli din partea sexului tare, dar am fost bucuroasa ca POT FI BARBATA SI POT APARA FEMEILE AGRESATE. Asa sunt eu, mai ciudatica, cum spun unii….

  23. Crina

    2013-04-23T09:00:59+03:00 at 2013-04-23T09:00:59+03:00

    Iti inteleg durerea sufleteasca si ai mare dreptate. Barbatii – ce pot spune despre ei – unii sunt buni de pus la rana, iar altii sunt niste scorpii masculine care-ti zambesc diabetic si la proxima ocazie, isi dau adevarata arama pe fata. Unii sunt inteligenti, iar altii considera ca barbatia consta in „prelungirea de la buric, o palma mai jos”, dar din pacate trebuie sa convietuim cu ei. Datoria noastra, ca femei, este sa facem o selectie si sa alegem „boabele de grau” din „neghina mucegaita”, ceea ce nu putem face intotdeauna „din prima”, deoarece unii sunt actori buni: ne imbata cu vorbe mieroase, dau ochii peste cap si se jura ca sunt nevinovati (in cazul in care devenim banuitoare), iti fac promisiuni desarte, dar in schimb din partea ta, doresc sa primeasca „imposibilul”. Nu sunt decat niste EGOISTI, care isi urmaresc propriile interese, iar pe tine ca femeie, vor sa te „foloseasca” si sa te „stoarca” in fel si chip.

  24. Teodora M.

    2013-04-23T13:55:13+03:00 at 2013-04-23T13:55:13+03:00

    Mie mi se pare firesc ca barbatii s-au decoit treptat. Daca femeile au pretins ca nu vor sa fie doar poezie,mame, sotie,amanta am ajuns la confuzare.
    Femeile au vrut sa aiba serviciu (sa vaneze), sa aiba functii (sa fie lider), sa conduca jipu (sa cucereasca teritorii), sa aiba vibrator (sa aiba penis). Si au avut, pentru ca pot!
    Dar, firesc, in echilibrul minunat al universului,masculii nostri s-au schimbat. Au adulmecat mireasma naturala a lenei si s-au tologit necreativ la soarele ce emite unde „TV”. Sunt mai firavi si isi doresc sa aiba serviciul in computer, copiii lor sunt palizi si gangavi, duelurile se joaca (!) la distanta, sexul e cu manuela, privind la Manuela de la comp, pentru ca nu cere nici preludiu si nici postludiu.
    Deci, fetelor, cred ca intrebarile „e ” gresite.
    Nu e nici „ce vor femeile”, nici „ce pot barbatii”, ci mai degraba „ce vrem sa fim?”. Eu una nu vreau sa fiu femeia-barbat si nici barbata-miu sa-si tina ouale in cutiuta cu ata dentara, vorba lu’ Teo.
    Si astfel mai ramane si poezie in fu…tut si dragoste in vanatoare.
    Acu de-o sari vreo mimoza feminista la gatu meu, inseamna ca n-are parte de….poezie:)
    Va salut cu admiratie, doamnelor, domnilor , care mai sunteti!

    • Crina

      2013-04-24T06:58:37+03:00 at 2013-04-24T06:58:37+03:00

      ai mult haz, draga moasei

    • diana armie

      2013-04-24T20:20:52+03:00 at 2013-04-24T20:20:52+03:00

      esti tare!n-am sa sar la gitul tau,ca,doamne multzam,am parte de „poezie”,si inca …ce …poezie!sa-ti spun un banc.sigur il vei „gusta”,si nu numai tu.noi,fetele,nebunele…..in crisma,un grup de barbati,tragind la masea si povestind,dadeau mereu cu pumnul in masa si spuneau:mah…noi barbatii…..inca o data:noi barbatii!!!!inca o data…noi barbatii….si tot asa o vreme,pina la un moment dat apar nevestele ,mai putin a unuia,si se ridica toti si pleaca cu ele ,mai putin unul,care,punindu-si capul in pumni zise:noi batbatii….noi cacatzii…noi barbatii…noi cacatzii!!!!!!!!!!!

  25. Daniel Voicescu

    2013-04-23T17:38:08+03:00 at 2013-04-23T17:38:08+03:00

    Buna, Teo. Ai fost mereu o gura de oxigen cognitiv si spiritual si nu pot decat sa ma bucur pentru noul tau demers in spatiul public.
    Ce pot barbatii? Fiecare barbat este un complex in care intra de-a valma educatia primara, exemplul din familie si proximitate, influenta anturajului si mai nou media, genetica, dotarea sufleteasca si cognitiva, taria de caracter, experientele, boala sau sanatatea…
    Focusand, pentru fiecare dintre voi femeile „ce pot barbatii” ar trebui sa se particularizeze in „ce poate barbatul care ma intereseaza”: ce calitati si defecte are, ce e suportabil si ce nu la el, ce a adorabil sau provocator, cata sensibilitate si cata uscaciune sufleteasca are… samd. In final socotiti daca merita sau nu sa respirati langa el…
    Evident ca reciproca el->ea e cam in aceleasi coordonate.
    Iti doresc sa-ti aduca bucurie acest blog, ajungand prin el la sentimentul intens si profund ca oricat de nesuferite ar fi atatea si atatea, merita sa traiesti si sa te zbati aici intre inca f multi oameni de buna calitate, mult mai multi decat ne asteptam fiecare sa fie prin preajma…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Blog

To Top