Connect with us

Revistateo.ro

Cum ții blestemele la distanță. Trucuri dintr-o carte veche de magie

Stil de viata

Cum ții blestemele la distanță. Trucuri dintr-o carte veche de magie

Într-o carte veche de peste 1.000 de ani este scris cum să ții blestemele la distanță sau, așa cum spun ezoteriștii, cum le poți întoarce.

Picatrix este una dintre cele mai vechi cărți oculte de magie. Are aproximativ 400 de pagini și a fost folosită în Evul Mediu atât de preoții catolici cât și de vrăjitoare. Ba chiar a existat un conflict ideologic potrivit căruia această carte ar fi fost ba unealta Diavolului, ba un ajutor de la Dumnezeu pentru cei care voiau să scape de blesteme.

Cum ții blestemele la distanță

Cartea a fost scrisă inițial în limba arabă („Ghayat al-Hakim”) și a fost tradusă apoi în toate limbile. Versiunea în limba latină a devenit populară în secolul XV, după ce în secolul al XIII-lea, regele Castiliei, Alfonso X a cerut traducerea acesteia.

Pentru ținerea la depărtare a blestemelor, în carte scrie că persoanele care simt energia negativă trebuie să își amestece propriile lacrimi într-o lumânare scobită, iar apoi să aprindă lumânarea. În tot acest timp se spune o incantanție personalizată și se cere ajutorul divin pentru ca relele să fie ținute la distanță.

CITEȘTE ȘI:Rugaciunea catre Sfantul Antonie cel Mare, care te scapa de saracie si blesteme

CITEȘTE ȘI: Blestemele de la Manastirea Frasinei. Povestile tulburatoare ale unor femei

Tot conform ritualurilor din Evul Mediu, persoanele care poartă un talisman care să conțină un fir de ață roșie sunt ferite de gândurile negre ale celor din jur. Se spune că dacă porți o cruciuliță legată de un șnur tare, roșu, toate blestemele se vor întoarce împotriva celui care le-a făurit.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top