Sanatate
Ce se întâmplă, până la urmă, cu legea vaccinării?
Legea vaccinării a împărțit țara în două. Criza din sănătate urmează să fie rezolvată de Guvernul României, după ce Ministerul Sănătății a anunțat măsurile necesare.
Epidemia de rujeolă din țara noastră a izbucnit după ce s-a constatat că părinții nu și-au imunizat copiii. Conform Ministerului Sănătății, părinții nu vor fi sancționați dacă vor refuza imunizarea copiilor, însă la înscrierea la grădiniță sau la școală trebuie să prezinte documente care atestă efectuarea vaccinelor obligatorii.
Legea vaccinării, un must-have pentru a reduce rata deceselor din cauza rujeolei
„Pentru garantarea dreptului la sănătate şi la educaţie al tuturor copiilor şi tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de învăţământ se solicită prezentarea adeverinţei care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare”, scrie în proiectul de lege aflat în dezbatere publică.
„Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancţiona părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare.
De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinţilor şi stabilirea unei relaţii de încredere între medic şi pacient, respectiv părinţii, în acest caz, dar şi rolul statului în asigurarea şi garantarea sănătăţii la nivel populaţional”, se mai arată în proiectul Ministerului Sănătății.
CITEȘTE ȘI: Raed Arafat despre vaccinare. Mesaj important pentru parinti
CITEȘTE ȘI: Cum recunosti rujeola
„În vederea asigurării dreptului la sănătate şi la educaţie a tuturor copiilor şi tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învăţământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an”, mai scrie în lege.
Cazurile de rujeolă din România au luat avânt în ultimul an. S-au înregistrat peste 4.090 de cazuri în 38 de județe și 19 decese din cauza lipsei imunizării.