Inedit
Un hoț a crezut că sucul de lămâie îl face invizibil pentru camerele de supraveghere
În primăvara lui 1995, un bărbat deloc greu de remarcat (120 kg), a jefuit 2 bănci din Pittsburgh. Lui McArthur Wheeler, masca sau ciorapul pe cap i s-au părut demodate. El a apelat de metode parcă inspirate din filmele cu spioni, o substanță care să împiedice camerele de supraveghere să-i captureze chipul: sucul de lămâie. Însă bărbatul nu a studiat fenomenul până la capăt…
Știința prostiei
Este adevarat că sucul de lămâie poate fi folosit pe post de cerneală invizibilă. Diluat și folosit pe hârtie, tușul minune nu este vizibil. Odată încălzită, substanța organică oxidează și capătă culori brune, făcând-o perfectă pentru transmiterea mesajelor secrete. Dar de la o astfel de invizibilitate până la ceea ce se aștepta McArthur, e cale lungă.
Citește și: Ce se întâmplă dacă fierbi 2 lămâi timp de 5 minute
Dezamăgirea
Șocul cel mare avea să-l primească în noaptea aceleiași zile când poliția a ajuns la McArthur acasă. „Dar…am purtat masca de suc…”, s-a apărat juvenil bărbatul. Oamenii legii au fost surprinși să constate că hoțul nu era nici nebun, nici sub influența vreunei substanțe. Pur și simplu a înțeles foarte greșit teoria.
Wheeler a declarat că este imposibil ca fața lui sa fi apărut pe camere. Făcuse câteva teste înainte de jaf, printre care și un selfie cu un aparat foto la minut, și în timpul jafului a stat departe de surse de căldură. Polițiștii nu și-au putut explica ce se întâmplase cu respectiva fotografie, însă nu și-au bătut prea mult capul, McArhur fiind un fotograf la fel de amator ca și jefuitor.
Citește și: Află cum decide creierul nostru pedepsele pentru infractori
Cel mai greu de văzut în toată povestea a fost jaful in sine. Vorbim acum din punctul lui de vedere, pentru că hoțului i s-a scurs sucul acru în ochi. Wheeler a mers curând la închisoare și a intrat și în topul celor mai neprofesioniști criminali.