Connect with us

Revistateo.ro

Dacă vrei să îți crească părul mai repede, poți folosi o mască din ceapă și din usturoi. Iată cum se prepară. Rezultatele sunt uimitoare.

Par & Coafuri

Vrei să-ți crească părul mai repede? Folosește ceapă și usturoi. Iată ce trebuie să faci

Dacă vrei să îți crească părul mai repede, poți folosi ceapă și usturoi. Află ce trebuie să faci pentru a avea un păr frumos și sănătos.

Vrei să-ți crească părul mai repede? Folosește ceapă și usturoi. Iată ce trebuie să faci

Ceapa și usturoiul sunt bogate în sulf, iar acesta ajută părul să crească mai repede. Asta pentru că stimulează producția de colagen. Pregătește un suc din usturoi și ceapă. Ai nevoie de o ceapă și de o capățână de usturoi. Acest amestec se va aplica pe scalp, masând ușor. Lasă sucul să acționeze timp de un sfert de oră, după care te poți spăla pe cap. Cel mai bine ar fi să folosești acest tratament în zilele libere. Motivele sunt evidente.

O altă metodă simplă și eficientă presupune folosirea usturoiului și a uleiului de cocos. Ai nevoie de câțiva căței de usturoi, pe care trebuie să îi zdrobești. Peste rezultatul obținut se va pune o linguriță de ulei de cocos. Acel amestec se va pune pe foc pentru două minute. La final, se va strecura. Așteaptă să se răcească, apoi aplică-l pe scalp, masându-l ușor. Pentru a obține rezultatele dorite, este indicat să folosești acest remediu de două sau trei ori pe săptămână.

Oul poate fi de asemenea util în astfel de situații. Amestecă albușul unui ou cu o linguriță de ulei de măsline extravirgin. Amestecă bine cele două ingrediente, apoi aplică pe scalp pasta obținută. Așteaptă timp de 20 de minute, după care îndepărtează masca folosind apă și șampon. Oul este o sursă importantă de fier, zinc, sulf, iod și seleniu. Toate acestea ajută părul să crească mai repede.

Așadar, dacă vrei ca părul tău să crească mai repede, poți folosi unul dintre remediile de mai sus. Se prepară ușor, din ingrediente pe care le ai și tu acasă.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi pentru a stimula creșterea părului

Dacă te gândești ce ai putea face pentru ca părul tău să crească mai repede, mai sănătos și mai puternic, iată câteva sfaturi care te vor ajuta cu siguranță!

Este extrem de important să te tunzi în mod regulat. Deși pare ciudat, aceasta este o condiție esențială pentru ca părul tău să fie puternic și să crească mai rapid. Atunci când nu tai vârfurile, firul devine mai subțire, mai slăbit și mai predispus la rupere. Astfel nu faci decât să îți pierzi podoaba capilară și să aștepți în zadar să-ți crească părul, folosind diverse produse care nu își vor face efectul pentru simplul fapt că un fir despicat și slăbit nu mai poate fi reparat cu nici o substanță.

Un alt lucru important pe care trebui să îl faci este să-ți masezi scalpul cu uleiuri calde. Renunță la tratamentele scumpe din magazine și încearcă cel puțin o lună această variantă. Uleiurile de jojoba, de cocos, de măsline sau de migdale dulci sunt remedii excelente împotriva căderii părului. Ele întăresc firul de la rădăcină și cu ajutorul masajului, circulația la nivelul scalpului este stimulată. Astfel părul crește mai sănătos și într-un mod mult mai rapid.

Hidratarea este esențială pentru creșterea părului. Asigură-te că bei cel puțin 2-3 litri de apă pe zi pentru a elimina toxinele din organism și a-ți întări firul de păr. Un păr uscat este mult mai predispus la rupere, este lipsit de viață și nu are strălucire. Pe lângă asta, asigură-te că incluzi în dieta ta alimente bogate în proteine și nutrienți de care podoaba ta capilară are nevoie pentru a se dezvolta corespunzător.

Uleiul din semințe de struguri poate face minuni pentru părul tău. Repară în profunzime, întărește firul și atunci când este folosit prin masarea scalpului, stimulează creșterea părului. Utilizează-l de 2 ori pe săptămână, timp de cel puțin două luni și rezultatele nu vor întârzia să apară.

1 Comment

1 Comment

  1. Andreea

    2017-08-03T13:32:42+03:00 at 2017-08-03T13:32:42+03:00

    Eu folixin folosesc de cateva zile, dar sincer nu prea vad cine stie ce modificari in bine. Poate la mine merge mai greu produsul asta, cine stie….

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Par & Coafuri

To Top