Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

Descoperire uluitoare. Acesta e primul lucru pe care oamenii îl văd după ce mor

Există viață după moarte? Ce experimentăm după ce închidem ochii definitiv? Este una dintre marile dileme ale omenirii, iar teorii există pentru fiecare individ în parte.

Primul lucru pe care îl văd oamenii după ce mor

Un studiu realizat de cercetătorii din Belgia (care a avut în analiză peste 100 de cazuri de persoane care au experimentat moartea clinică) a scos la iveală o serie de aspecte surprinzătoare.

Datele au fost analizate de Asociația Internațională pentru Studii ale Experiențelor din Apropierea Morții, notează The Independent. Charlotte Martial, cercetător la Universitatea din Liege și autor al studiului, a explicat ce s-a descoperit.

“Până acum, niciun studiu nu a cercetat în mod formal şi riguros dacă funcţiile NDE urmează o ordine fixă sau o distribuţie. Scopul studiului nostru a fost de a investiga distribuția frecvențelor acestor trăsături”, susține doamna Martial.

„Experiențele din apropierea morţii par a fi declanșate în mod regulat de un sentiment de detașare de corpul fizic, care se încheie atunci când ei se întorc înapoi în corp”, a mai spus femeia.

Cei mai mulți dintre oameni susțin că au văzut un tunel urmat de o lumină puternicî și au simțit pacea.

“Constatările noastre sugerează că experiențele din apropierea morţii nu pot conține toate elementele, iar elementele nu par să apară într-o ordine fixă.

În timp ce experiențele din apropierea morţii pot avea un caracter universal, astfel încât ele să prezinte suficiente trăsături comune pentru a aparține aceluiași fenomen, am observat totuși o variabilitate temporală în distribuția caracteristicilor raportate.

CITEȘTE ȘI: A văzut Iadul în timp ce era în moarte clinică. Pe cine a remarcat acolo – ULUITOR

Acest lucru ridică întrebări semnificative cu privire la ce aspecte specifice ale experiențelor din apropierea morții ar putea fi considerate universale și care nu.

Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a explora aceste diferențe și a măsura exact conținutul acestor experiențe care reflectă așteptările lor și mediile culturale, precum și mecanismele neurofiziologice care stau la baza experiențelor din apropierea morţii”, închide Martial.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top