Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop săptămânal Minerva 3 - 9 iunie 2018 – Fecioară

Horoscop Minerva

Horoscop Minerva Fecioară 13 – 19 august 2017

Fecioară – dacă 13 august vesteşte nori negri şi furtună, turbulenţe în familie, de parcă relaţia sau membrii familiei au intrat într-un gol de aer, Jupiter în pătrat cu Pluto, iată că ziua de marţi, 15 august vine să le mai îndulcească frământările acestor nativi extrem de atenţi la ceea ce fac sau îşi doresc prin trigonul minor mediat de Jupiter între conjuncția Soare – Marte și conjuncția Saturn – Luna Neagră – semn că trebuie să lase intuiția să-și spună cuvântul într-o problemă care ține de familie.

Horoscop săptămânal Minerva 13-19 august. APASĂ PE ZODIA TA pentru a-ți citi HOROSCOPUL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Apoi, Fecioarele întâlnesc oameni pe care nu i-au mai văzut poate de ani de zile şi care la un moment dat, au însemnat ceva în viaţa lor. Rememorări, trăiri afective intense, amintiri care dau aparent timpul înapoi dar care pentru aceşti nativi acum sunt un adevărat balsam.

De asemenea, femeile ajung centrul atenţiei dacă se pune problema investiţiilor, mentalul lor elaborat structurat găseşte soluţii acolo unde alţii şi-au pierdut speranţa, pot afla că în sfârşit, vine copilul pe care l-au dorit sau, cele care lucrează în domeniul creaţiei, de la vestimentaţie la bijuterii sau obiecte de larg consum, se vor evidenţia prin originalitate estetică.

Pe 16 august, Fecioarele care lucrează în domniul IT vor face o echipă cu mari şanse de afirmare în viitorul apropiat. Este bine să ia în calcul o asemenea colaborare deoarece expansivitatea şi iluzionarea Vărsătorului o mai ia pe căi idealiste şi atunci Fecioară are rolul de a-l trage înapoi.

Fecioarele adulte însă, să evite să intre în dispute cu vecinii mai tineri deoarece conflictul ameninţă să ia rapid proporţii, nu întotdeauna observaţiile Fecioarei sunt agreate. Sau Fecioarele vârstnice care ies la cumpărături să fie atente pe unde calcă nu cumva să se aleagă cu o entorsă sau, mai rău, cu o fractură, alunecând pe o palmă de apă sau o coajă de fruct aruncată aiurea.

Tot acum, sextilul Jupiter – Saturn le poate aduce Fecioarelor vestea unei recompense materiale neaşteptate.
Pe 18 august, pot primi oferte pentru un nou loc de muncă şi ideea nu este rea, deoarece dreptunghiul mistic anunţă şi un salariu frumuşel dar și o serie de blocaje care țin de propria exprimare.

Pătratul dintre Neptun din Casa parteneriatelor și conjuncția Luna Neagră – Saturn poate aduce, din păcate, pentru că avem şi un asemenea moment, decizia unor Fecioare de a pune capăt unui mariaj care nu mai mergea de foarte multă vreme, vor să încheie lucruri care au tot trenat sau ar fi trebuit încheiate demult, să facă socoteala, să tragă linie şi să spună gata.

Problema va fi, bineînţeles, partajul pentru că niciunul dintre parteneri nu vor să renunţe la ce consideră că este al său, fiecare este convins că a adus mai mult decât celălalt şi uite aşa va începe un luuuung periplul prin Tribunale şi pe la avocaţi, cheltuieli financiare dar şi nervi pe măsură.

19 august le poate aduce femeilor, de astă dată, vești care le emoționează teribil, fie decid să oficializeze o relaţie, fie aduc pe lume un copil care le va împlini dorinţa de familie perfectă, sunt momente unice în viaţa pe care nativii Fecioară nu vor să le rateze ci să le dea fastul cuvenit.

Sănătatea lor oscilează între tulburările digestive şi reactivarea unor probleme ale spatelui.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop Minerva

To Top