Horoscop Minerva
Horoscop Minerva Scorpion 3-9 septembrie 2017
Horoscop Minerva Scorpion 3-9 septembrie 2017 – Aș spune că duminică, 3 septembrie, trigonul în semne de Foc le pune la încercare puterea de convingere și are să le cam îndoaie genunchii. Şi totul pare să fie legat de bani, investiţii, mod de folosire a unor bani, de imagine, este ca şi cum săptămâna care urmează nativii Scorpion ar striga disperaţi, în gura mare: caut soluţii! Nu sunt oamenii care să ceară ajutorul dar de această dată nu mai au ce face.
APASĂ PE ZODIA TA CA SĂ ÎȚI CITEȘTI HOROSCOPUL INTEGRAL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI
Un trigon minor cu focar Neptun între conjuncția Luna Neagră – Saturn și Uranus în condițiile în care Uranus nu mai este stresat de Pluto, le transmite parcă să nu creadă în iluzia puterii pentru că atunci când cred că au toate frâiele în mână, sigur le-a scăpat unul, la care nici nu se gândesc.
Apoi un alt trigon minor între conjuncția Luna Neagră – Saturn, Jupiter și conjuncția Marte – Mercur sugerează că soluţia financiară fi găsită prin intermediul profesiei sau a poziției sociale, deşi pentru ei, acum, în această perioadă, familia este ca o rană deshisă care se vindecă destul de greu.
Pe de altă parte ies la iveală tot felul de lucruri care de care mai ciudate, unele pe care le ştiu dar mai sunt o sumedenie dintre cele pe care nu le ştiu şi care au darul să şubrezească şi mai mult fundamentul propriei ființe.
Pentru unii Scorpioni, Luna Neagră este în Casa a 2-a, a banilor munciți și a stimei de sine şi vorbeşte despre o serie de teste și de provocări vis-a-vis de ceea ce doresc, dorințe pe care vor trebui să le ia dacă vor să le fie bine.
Pe 6 septembrie, Venus poate sugera tensiuni de pe urma unui ajutor neaşteptat venit din partea unei femei, aş tinde să cred că este vorba despre cineva aflat undeva la drum.
Foarte frumoase trigonele în semne de Foc din 7 septembrie, când accentul cade pe axă financiară și care îi avertizează pe nativii Scorpion să fie atenţi la ceea ce spun sau la ceea ce vor să impună familiei ca și cum ar pune-o pe aceasta din urmă în fața faptului împlinit.
Aş tinde să cred că de fapt, se referă la faptul că nu ce spun este important ci adevărul despre care vor trebui să vorbească, este clar că lucrurile aşa trebuiau să se petreacă și se pregătesc să suporte consecinţele.
Unii Scorpioni ar putea avea probleme cu spitalul, cu spaţii de recluziune în care sunt obligaţi să stea până se va găsi o soluţie la problemele lor. Nu sunt probleme medicale speciale, totuşi! Eventual, să înveţe odată să se relaxeze!