Stil de viata
Ce nu ai voie să faci azi. Este o zi importantă în Biserică… și nu numai. Nu îl supăra pe Dumnezeu!
Astăzi începe Anul Nou Bisericesc. Tot azi, 1 septembrie, este pomenit și Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Ce să nu faci azi
Anul bisericesc nu e același lucru cu anul liturgic. Anul liturgic începe în ziua Sfintelor Paști și se împarte în trei perioade: Perioada Triodului (înainte de Paște), Perioada Penticostarului (perioada pascala), Perioada Octoihului (după Paște).
Începutul anului nou bisericesc este marcat de mai multe tradiții și obiceiuri populare. Se spune că astăzi vremea este posomorâtă pe toată durata zilei, toamna va fi una foarte dificilă, iar gospodarii nu pot să își adune recolta la timp. Dacă ziua va fi una însorită și foarte caldă, se spune că anul viitor va fi unul secetos.
Totodată, dacă dimineața plouă, urmează o primăvară ploioasă, iar dacă vremea este frumoasă la orele amiezii, până la finalul anului vremea va fi una bună.
CITEȘTE ȘI: Ce iti rezerva toamna aceasta, in functie de cifra destinului
Începutul anului nou bisericesc coincide și cu prăznuirea Sfântului Simeon Stâlpnicul. Acesta și-a petrecut cea mai mare parte a vieții rugându-se pe un stâlp de 18 metri, construit chiar de el, supus arșiței și ploii, hrănindu-se doar cu linte și apa.
Astăzi este și prima zi de toamnă din punct de vedere calendaristic. Nu e bine să dai bani cu împrumut. Bătrânii spun că dacă împrumuți pe cineva cu vreun obiect sau bani, vei sărăci.
Totodată nu e bine să te cerți azi, pentru că s-ar putea să te cerți toată toamna. Azi nu e bine să mănânci îndestulat și nici să înjuri.
Victor
2017-09-01T14:56:36+03:00 at 2017-09-01T14:56:36+03:00
Pe Dumnezeu, nu’ bine sa-L superi Niciodata…