Horoscop Minerva
Horoscop Minerva 10-16 septembrie 2017 – Rac
Rac – vor avea o săptămână bogată în elemente benefice. Astfel, duminică 10 septembrie pun ţara la cale în ce priveşte o serie de schimbări în gospodărie, de la schimbarea frigiderului şi televizorului la achiziţia unor lucruri de valoare gen piesă de mobilier, o vază, o carte ş.a. Culmea este că le şi reuşeşte!
De asemenea, aș sugera să amâne achiziţia unei case sau a unui apartament până la începutul lunii octombrie sau ar putea să se mute în casă nouă, lucru care pentru Raci este realizarea supremă dacă ne gândim cât sunt de legaţi de familie şi de ideea de a asigura un viitor copiilor, doar că această casă nouă le poate crea probleme și la propriu și la figurat.
Trebuie să se țină tare deoarece Luna Neagră şi de Saturn în Casa rutiei cotidiene care sugerează că există riscul să îşi risipească veniturile pe tot soiul de reparații și remedieri.
Marţi, 11 septembrie, convinşi că au dreptate, vor intra în dispută cu cineva din familie şi de la o banală ceartă riscul de a se separa. Vărstnicii în chimb, se vor bucura de realizările nepoţilor şi vor face tot ce le stă în putinţă să împiedice un divorţ care se anunţă iminent. Se resimte foarte puternic influxurile Careului în T mediat de conjuncția Luna Neagră – Saturn.
Iluzia unui viitor loc de muncă sau a unei promovări se va risipi repede când vor înţelege că încă nu este momentul să acţioneze.
Dureri de articulaţii, de spate şi de oase, mai ales, cei care lucrează la calculator, vor resimţi dureri la nivelul încheieturilor degetelor.