Horoscop Minerva
Horoscop Minerva Pești 24-30 septembrie 2017
Peşti – aceşti nativi au un mod complicat de a vedea lumea şi asta se datorează uşurinței cu care dezvoltă dependenţe faţă de ceva. Pătratul Saturn – Chiron însă îi coboară şi pe ei cu picioarele pe pământ, deoarece acţionează asemenea unui duş cu apă rece.
APASĂ PE ZODIA TA PENTRU A CITI HOROSCOPUL INTEGRAL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI
Pe de o parte provoacă stagnări la nivel profesional, pe de altă parte disensiuni în sânul familiei și cu sine. Peste acest aspect se aşează un altul, un trigon, benefic din punct de vedere financiar, care vine să suplinească nevoile imediate ale acestor nativi printr-o decizie a cuiva superior lor, aşa că în perioada 26 – 30 septembrie să se aştepte să le intre în buzunare ceva bani.
Cei care muncesc în domeniul creaţiei au cules în primăvară roadele trudei ultimilor doi ani, care s-au concretizat întru proiect mai mare iar acum se bucură de beneficii de pe urma acestuia. Totuşi, să fie atenţi cum vorbesc şi ce vorbesc pentru că riscă duşmănii. Ziua de 27 septembrie se poate concretiza cu un draft pentru un viitor contract. Posibil să fie nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea undeva la drum, în străinătate aş spune chiar, însă această confirmare le va veni abia pe 29 sau pe 30 noiembrie.
Se pot îndrăgosti, doar că iubirea lor are aspectul unor liane care înlănţuie şi riscă să-şi sugrume partenerul. Lăsând deoparte capriciile, vor trebui să înveţe cum să se comporte într-o relaţie, să aibă încredere în forţa iubirii lor. Altfel, fricile lor şi atacurile de panică se vor transforma într-o adevărată capcană.
Să fie atenţi şi la cheltuieli pentru că sunt mână spartă exact când nu trebuie şi riscă să rămână cu buzunarele goale. Noroc cu nişte sume din activităţi part time de pe 26 – 27 septembrie, dar aceste sunt infime pentru nevoile lor. Mai multă drămuială aş spune!
Ca sănătate, le sugerez să aibă grijă la unele probleme cardiace, rezultate nu atât a îmbolnăvirii organului în sine cât a nopţilor pierdute şi să facă bine să renunţe la energizante!