Horoscop Lunar
Horoscop Minerva Leu octombrie 2017
Horoscop Minerva Leu octombrie 2017 – Şi ei sunt nişte nativi norocoşi, luna aceasta! Jupiter încă este în Casa a 3-a unde a intrat în septembrie 2016 şi unde va sta până pe 10 octombrie. Ştim, de asemenea, Casa a 3-a se concentrează pe comunicare, iar cu Jupiter aici, norocul prin cuvânt a fost un atu major al Leilor.
Ce ne rezervă luna octombrie 2017?
HOROSCOP MINERVA LUNA OCTOMBRIE INTEGRAL. Alege zodia ta:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI
Abilitățile lor de comunicare cu cei din jur – vecini, colegi, cunoştinţe, fraţi au funcţionat ceas şi le-au putut dezvolta.
În timp ce sunt în centrul atenției, iată că Leii au învățat în ultimul an să asculte și să aibă răbdare cu ceilalţi. Acest lucru i-a ajutat să se maturizeze și să devină stîpâni pe ei. Astfel, oamenii se pot baza pe ei în cazul în care au nevoie de sfaturi și de sprijin.
Ştim că din 11 octombrie, Jupiter se mută în Casa a 4-a a familiei, unde va sta până în noiembrie 2018. Luna octombrie va fi pentru ei o lună de adaptare la noile influxuri astrale care pot lua diferite forme în plan material.
De exemplu, dacă s-au gândit la extinderea familiei, Jupiter se va asigura că acest lucru este posibil în anul următor! Aceasta ar putea îmbrăca forma unei rude prin căsătorie, naşterea unui copil sau un animal de companie.
Trebuie să fie deschişi la orice posibilități, oricare ar fi universul, pentru că este exact ceea ce au nevoie. Pot investi în imobiliare sau să extindă o proprietate deja existentă.
Luna octombrie este perfectă pentru a face planuri şi nu pentru a acţiona, deci să mediteze la ceea ce îşi doresc cu adevărat.
Din punct de vedere relaţional, în Casa a 5-a a iubirii şi a creativităţii este Saturn. Sunt puşi în situaţia de a întâlni potențiali parteneri în această lună și chiar încurajați să se lase conduşi de spiritul de aventură.
În tot acest timp nu au neapărată nevoie de ajutor ca să câştige afecțiunea celor din jur. Pur şi simplu doresc să fie discreți cu privire la cine au lăsat să pătrundă în spațiul lor personal.
Saturn îi încurajează să fie disciplinaţi și să lucreze la relațiile lor. Chiar dacă acestea ar putea debuta banal, obișnuit, loialitatea lui Saturn îi poate face să dorească să îşi găsească un partener cât de curând. Să fie atenți la energia pe care o acordă acestui potențial partener, deoarece călăuzirea acestora poate fi mai ușoară decât credeți.
E greu să nu se iubească pe sine. Cu Neptun în Casa a 7-a, a parteneriatelor de orice fel şi a contractelor ar putea iniţia o relație cu cineva apropiat.
Ar putea fi un coleg, o relație romantică, reluarea unei vechi prietenii sau o relație cu un membru al familiei. Această poziţie reactivează o relaţie veche, din altă existenţă, și astfel sunt implicaţi fără să vrea într-o situaţie care reclamă continuitate şi echilibrare. Iată măcar un motiv pentru care trebuie să rezolve aspectul emoțional înainte de a începe să o relaţie cu respectiva persoană.
Odată ce se simt mai stăpâni pe sine, să se implice cu încrederea că Jupiter, cât mai este în Casa a 3-a, va echilibra orice discrepanțe inutile din conversațiile lor. După asta, relația va fi clară pentru toată lumea.
Luna nouă din 19 octombrie posibil să fie percepută mai emoțională pentru ei, deci este vital să îşi asculte gândurile și sentimentele cum sugerează şi Luna Neagră.
Ce ar putea să îi deranjeze cel mai mult? Modul lor inconștient de a–şi spune că trebuie să lăse această relaţie să meargă. Știu că viaţa are un anumit scop şi fiecare moment creează ceva nou şi minunat.
Profesional, Uranus va fi cel care va da tonul evenimentelor prin trigonul cu conjuncţia Lună Neagră – Saturn. S-ar putea ca spre sfârşitul lunii octombrie să aibă în faţa lor mai multe proiecte decât înainte și vor fi, cu siguranță, ocupaţi la locul de muncă.
Munca lor poate fi legată de viața de acasă, deoarece ar putea exista oportunități pentru continuarea lucrului la domiciliu şi astfe să petreacă mai mult timp cu familia. Sunt binecuvântaţi cu norocul lui Jupiter, înțelepciunea paternă a lui Saturn și influxurile planetelor care vin să îi sprijine. Luna plină de pe 5 octombrie, va reaprinde focul interior de care credeau că au uitat. Le va aduce nu doar cheful de muncă dar şi aceea intensitate de care au nevoie ca să pătrundă şi în partea neştiut a lucrurilor.
Financiar am putea spune că câștigurile lor depind de diligența care le au de făcut și că vor câștiga bani oferind expertiză financiară altora. Speculațiile vor avea rezultate bune iar banii vor fi cheltuiți pentru activități caritabile dar și pentru ajutorul prietenilor.
Sănătatea lor depinde de felul în care ştiu să-şi conserve energia și să îşi stabilească scopuri cu înțelepciune. Vor avea nevoie de timp pentru a se îngriji de ei! S-ar putea să fiți predispuși la oboseală sau să răciţi cu mare ușurinţă. S-ar putea să aibă nevoie de mai mult somn decât de obicei, așa că să nu le fie frică să se odihnească chiar dacă se culca mai devreme. De asemenea, este o perioadă bună pentru exerciții fizice în natură.
Luna octombrie va fi un moment excelent pentru detoxifiere, să bea multă apă și ceaiuri din plante pentru a încuraja organismul să elimine toxinele. Să se obişnuiască să facă ceva pentru corpul lor în fiecare zi.
Acest lucru poate fi la fel de simplu ca și consumul de alimente sănătoase sau baia cu plante şi uleiuri volatile. Au absolută nevoie de dragoste și îngrijire delicată!