Connect with us

Revistateo.ro

Stil de viata

Ce sunt atacurile de panică severe? Vezi care sunt semnele acestei afecțiuni

Atacurile de panică severe se diferenţiază faţă de cele obişnuite prin formă şi intensitatea stării de anxietate pe care o generează asupra persoanei afectate.

Principalele criterii după care un atac de panică poate fi catalogat că fiind sever ţin de nivelul la care acesta perturbă viaţă persoanei. Mai exact schimbările pe care le determina în plan familial sau social şi frecvenţa episoadelor de atac de panică.

Frecvenţa în atacurile de panică severe

Atacurile de panică nu se manifestă cu aceaşi frecvenţa în cazul persoanelor predispuse şi nici în cazul celor depresive. O persoană obişnuită poate experimenta o astfel de situaţie o dată sau de mai multe ori pe parcursul vieţii, concomitent cu petrecerea unor evenimente înfricoşătoare sau de mare încărcătură emoţională. În schimb în cazurile celor ce suferă de forme cronice ale depresiei, atacurile de panică severe sunt ceva obişnuit, declanşându-se cel puţin o dată sau chiar de mai multe ori pe zi, perturbând astfel grav viaţă individului. Totodată frecvenţa acestora determina o agravare a simptomelor şi apariţia unor comportamente neobişnuite.

Atacurile de panică severe, semne ale unei afecţiuni grave

Atacurile de panică severe nu reprezintă boli propriuzise, ci mai mult simptome sau răspunsuri ale organismului în faţă unor afecţiuni neurologice. Aşadar se impune că o persoană ce observă astfel de episoade în mod obişnuit să ia cât mai repede măsuri în a consulta medicul psiholog. Adoptarea cât mai rapidă a unei forme de tratament, recomandate de către specialist previne degenerarea bolii şi apariţia unor situaţii serioase ce pot pune în pericol viaţă pacientului.

Atacurile de panică severe şi tendinţa de evitare

Conştientizarea de către o persoană a faptului că suferă de o anumită afecţiune psihologică este o necesitate. Astfel individul va putea să identifice din timp elementele ce îi declanşează atacurile de panică severe, prevenind astfel pe termen scurt apariţia lor. Însă această nu este o soluţie viabilă pe termen lung. Dacă boală este lăsată se evolueze nesupravegheată şi nu se urmează diferite forme de tratament, factorii ce declanşează atacurile de panică severe se vor înmulţi treptat. Persoană va ajunge la un momentdat în situaţia de a evita orice interacţiune socială, renunţând chiar la locul de muncă şi se va izola în propria locuinţa sau în alt loc în care se consideră în siguranţă. Dezvoltarea agorafobiei este consecinţă des întâlnită în astfel de situaţii, pentru persoanele ce nu beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.

Tratament adecvat pentru atacurile de panică severe

Că şi în tratamentul altor boli neuro-psihologice des întâlnite, pentru atacurile de panică severe recuperarea pacientului presupune două etape. Acestea se vor aplică la indicaţiile specialistului, fie simultan, fie pe rând – pentru grăbirea vindecării şi creşterea eficienţei tratamentului.

1. Administrarea de medicamente antidepresive ce reglează nivelul de serotonină din creier. Tratamentul va avea o durata de cel puţin 5-6 luni, iar pentru creşterea eficienţei se pot folosi substanţe auxiliare din categoria benzodiazepinelor.

2. Terapii cognitiv-comportamentale ce ajută persoanele suferinde să identifice factorii ce determina apariţia simptomelor. Totodată, în urmă şedinţelor de psihoterapie, pacientul va înţelege şi va putea elimina blocajele psihologice sau temerile ce constituie cauza principala pentru atacurile de panică severe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top