Stiri
Prima declarație a preotului din Brăila care a bruscat un bebeluș la botez. Ce au de gând mai marii Bisericii
Preotul Traian Mazăre este de câteva zile pe buzele tuturor. Imaginile cu părintele care a bruscat un bebeluș în timpul botezului au împânzit Internetul.
Părintele din Brăila a făcut o declarație scurtă în urma acestui incident, iar o reacție a avut și Arhiepiscopia Dunării prin purtătorul de cuvânt al acesteia.
În imaginile care au apărut pe Internet este vizibil faptul că preotul Mazăre era nervos, însă nu se cunosc cu exactitate cauzele nervozității sale.
„Eram supărat pe dascăl. I-am reproșat și în cuvinte, nu numai în priviri. I-am spus că putea să mă ajute și el”, se apără părintele.
„Preotul iese în evidență prin gesturi nepotrivite, improprii unui preot care oficiază Sfânta Taină a Botezului, gesturi lipsite de delicatețe, total neadecvate când este vorba despre un copil atât de mic. (…)
CITEȘTE ȘI: Răsturnare de situație în cazul bebelușului mort după slujba de botez. Ce s-a găsit în gura bebelușului
Există grade de sancționare ale unui cleric, pornindu-se de la mustrare, care nu-i puțin lucru, până la mutarea disciplinară într-o altă parohie și până la trimiterea preotului într-o mănăstire pentru a se pocăi și, evident, caterisirea. Vom urmări cazul cu mare atenție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române.
Iata imaginile care au revoltat Internetul:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE: Preoteasa care și-a pierdut soțul și copiii în accident a făcut primele declarații. A spus ce are de gând să facă când va ajunge acasă
Maria Gavril, preoteasa care și-a pierdut soțul și două fiice într-un tragic accident rutier, a făcut primele declarații.
În urma accidentului, femeia a suferit multiple traumatisme și după aproape trei săptămâni de îngrijiri, ea a ieșit de la Terapie Intensivă. Pe patul de spital, ea a aflat că și-a pierdut soțul și două fiice.
Femeia a ţinut să le mulţumească medicilor şi tuturor celor care au ajutat-o să rămână în viaţă, pentru a le fi alături celorlalţi doi copii rămaşi în viaţă, Alexia şi Ioan.
„Mulţumesc în primul rând medicilor, întregii echipe medicale care m-a operat şi m-a monitorizat şi la toată lumea care s-a mobilizat pentru noi, celor care au donat sânge, care ne-au susţinut material şi care s-au rugat pentru noi.
Aflând cum am fost şi cum sunt acum, m-am simţit ca un puzzle refăcut de echipa medicală. Au făcut tot ce au putut şi m-au refăcut cu toate la locul lor.”, a afirmat Maria Gavril, potrivit monitorulsv.ro.
Deşi a stat multe zile în comă, femeia susţine că a simţit că mulţi oameni i-au fost alături. A surprins-o mai ales empatia celor care nu i-au cunoscut niciodată familia, dar care au fost extrem de îndureraţi de pierderea ei imensă.
„Dovada asta de iubire m-a copleşit, că foarte multă lume care nu ne cunoaşte s-a mobilizat pentru noi. M-a impresionat foarte tare când mi s-a spus.”, a mai spus preoteasa.
Cei doi copii care au scăpat din teribilul accident se află în grija unei mătuşi şi îşi aşteaptă cuminţi mama să vină acasă. Medicii vor decide în curând dacă Maria Gavril va fi externată.
„Ăsta a fost planul lui Dumnezeu. El ştie de ce. O suferinţă ca asta este o situaţie pentru care Dumnezeu îţi dă explicaţia cu întârziere. Mă gândesc că ştie El de ce a vrut să se întâmple aşa. Are un plan cu mine şi trebuie să am răbdare, să văd care e planul ăsta.
Nu m-am gândit niciodată că mi s-ar putea întâmpla de genul ăsta şi că am să pot suporta. Este o putere care nu-mi aparţine. Dumnezeu mi-a dat încercarea asta, dar tot el mă şi întăreşte.”, a spus femeia.
Pe 14 octombrie, în timp ce se îndreptau spre Iaşi, pentru a se ruga la moaştele Sfintei Parascheva, Maria Gavril, soţul ei, Petru, cei patru copii ai lor, cumnata şi cumnatul ei au fost implicaţi într-un accident rutier grav, în Suceava.
Maria Gavril şi-a pierdut soţul, două fiice – Anastasia, de 10 ani, cumnata şi cumnatul. Ceilalţi doi copii, Alexia şi Ioan, au fost de asemenea răniţi dar, din fericire, au suferit leziuni mai uşoare, iar acum sunt în afara oricărui pericol.
În accident a murit şi autorul acestuia, care, beat fiind, cu o alcoolemie de peste 2 la mie, s-a izbit frontal, cu o viteză de peste 130 de km la oră, în autoturismul cu şapte locuri condus regulamentar de preotul Petru Gravril. În urma celui care provocat această tragedie au rămas doi copii şi o soţie bolnavă.