Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

Ai văzut astfel de nori pe cer? Ce prevestesc

În ultima vreme se vorbește tot mai des despre modul în care poate fi prevăzut un cutremur. Unii oameni de știință consideră că există o serie de semne care prevestesc seismele majore cu 24 de ore înainte de producerea acestora.

Ai văzut astfel de nori? Ce spun experții despre apariția lor

Unul dintre semne ar fi apariția pe cer a norilor de tip panglică (vezi imaginea alăturată).

Apariția în paralel a acestor nori pe cer ar putea preveni un cutremur devastator, spun experți din țară și din afară.

„Aceştia reprezintă materializarea schimbului energetic între Pâmânt şi atmosferă, care precede descărcarea de energie seismică”, spune generalul Emil Străinu, care a dezvăluit rezultatul celor 30 de ani de cercetare făcuți asupra seismelor.

Un alt semn, spune Străinu, este modificarea nivelului apei din fântâni. Înainte de cutremure, apa scade sau crește foarte mult. Mai mult, s-a constatat că își schimbă până și culoarea, nu doar structura moleculară.

Tot un semn care ar prevesti un cutremur este creșterea paraziților electrici la recepțiile de telefonie, televiziune și radio.

Potrivit unei cercetări realizate de japonezi, comportamentul oamenilor se schimbă brusc înainte de cutremure. Devin mai anxioși fără să își dea seama.

CITEȘTE ȘI: Previziune sumbră făcută de Gheorghe Mărmureanu după cutremurul de 8 grade din Mexic. Ce a zis despre România

De altfel, și animalele se agită cu puțin timp înainte de zguduirea pământului, spun experți printre care se numără și Gheorghe Mărmureanu.

Profesorul si seismologul Gheorghe Marmureanu a vorbit acum un an pentru teotrandafir.com in care raspunde la o serie de dileme legate de cutremure.

Mărmureanu a spus că nu toate cutremurele puternice se petrec noaptea, așa cum se crede: „Astea sunt povesti. Placile tectonice cand se ciocnesc nu tin cont daca e zi sau noapte afara. In 1938 au fost cutremure mari ziua.

Uitati-va la Sumatra, seismul urmat de tsunami a fost tot ziua. Multe analize de tipul acesta se bazeaza pe matematici, insa matematica nu este o stiinta fundamentala, spre deosebire de fizica. Fizica se bazeaza pe experimente care confirma anumite teorii, pe precedente”.

Animalele pot prevesti cutremurele: „Da, acesta nu este un mit, spre deosebire de alte povesti cum ca ar ploua inainte sau ca se schimba ceva in atmosfera.

Am constatat ca pestii ies din acvariu pentru ca apa exercita o presiune foarte mare asupra lor, iar perusii, care de obicei fac galagie, tac. Animalele pot simti cutremurul chiar si cu cateva ore inainte”, ne-a mai spus Mărmureanu.

Gheorghe Marmureanu a absolvit Facultatea de Constructii a Institutului Politehnic din Iasi, in anul 1963. Intre 1963 si 1966 a participat la cursurile de mecanica cuantica, de reologie, de matematici speciale la Facultatea de Matematica a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.

Intre 1975 si 1977 a lucrat la Bucuresti ca cercetator stiintific la Centrul de Mecanica Solidelor, care a devenit apoi parte a Institutului de Fizica si Tehnologia Materialelor de la Magurele.

Din 1993 pana in 1996 a fost presedintele Consiliului Stiintific, iar din 1994 a fost secretar stiintific, iar din 1996 director stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP). Din 2000 pana in 2011 a fost director general al Institutului si cercetator stiintific principal gradul I.

1 Comment

1 Comment

  1. Maria

    2017-11-23T14:37:44+02:00 at 2017-11-23T14:37:44+02:00

    Hmm….dârele morţii (chemtrails-uri)…D-le General Streinu!…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top