Connect with us

Revistateo.ro

Star

Medicul Monica Pop a spus adevărul despre moartea Stelei Popescu

Doctorul Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie din București, a vorbit într-un interviu despre moartea Stelei Popescu.

„Am văzut-o la filmări la telenovela Aniela, mi-aduc aminte că a ieșit cu bigudiurile pe cap și era foarte sociabilă. la 80 de ani, la spectacolul dedicat ei, în primele rânduri stătea și Cristina Stamate.

Nu-mi venea să cred că are 80 de ani. Avea niște piciorae. dacă nu știai ce vârstă are, ai fi crezut că are 30 de ani. Era pe tocuri, a cântat și a dansat inimaginanbil. Nu îmi vine să cred că nu mai e

Îmi pare rău că am ajuns să discutăm despre ce s-a întâmplat la gala aceea. Fiecare om în sitația asta are niște emoții, care au amplificat starea de fond. orice fel de emoție e periculoasă. Mi s-a părut că are un ușor edem al feței, probabil a reținut lichid.

A fost foarte clar instalarea unui accident vascular, anturaul dânsei ar fi trebuit să solicite o ambulanță. Cred că avea șanse, asta e dureros.

Când știi că exista o șansă și nu foarte mică, o să rămână foarte greu acest lucru în sufletul fanilor ei. dacă un medic crede asta, dacă se făcea ceva atunci poate că avea o șansă. Cred că șansa exista.

Ar fi trebuit pusă imediat pe tratament. Același lucru a pățit doamna Olga Tudorache pe scenă. Am intervenit imediat și a mai trăit 4 sau cinci ani.

CITESTE SI: Alexandru Arșinel și-a găsit puterea și a acordat un nou interviu emoționant: „O să mă întâlnesc cu ea acolo sus”

Un accident cerebral modifică starea de spirit, comportamentul de moment. A fost la spectacol cu două săptămâni înainte și era cu totul altcineva și a avut un altfel de comportament”, a declarat Monica Pop pentru ziarul Libertatea.

ARTICOL PE ACELAȘI SUBIECT: DE CE a murit Stela Popescu în jurul zilei sale de naștere. Explicațiile unui fenomen răspândit

Asistăm la un fenomen straniu. Tot mai mulți oameni, în special artiștii, mor în jurul zilei de naștere.

Oamenii de știință au analizat acest lucru, care vine să explice oarecum și coincidența morții Stelei Popescu cu mai puțin de o lună înainte să împlinească 82 de ani.

Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie și a murit pe 23 noiembrie, adică la o dată apropiată de ziua ei de naștere.

Site-ul descoperă.ro scrie că oamenii de știință au ajuns la o nouă concluzie privind acest fenomen.

Inițial se credea că tristețea devine mai profundă de la o anumită vârstă, mai ales la apropierea zilei de naștere, iar stresul și depresia de la bătrânețe accelerează evoluția afecțiunilor sau chiar le declanșează.

Noi studii arată că în astfel de zile avem cu 14% mai multe șanse să murim decât în alte zile din an, iar ipoteza emisă este cea a „amânării”.

Conform acestei ipoteze, oamenii bolnavi se străduiesc să trăiască până după ziua lor pentru a-și atinge un prag de vârstă, temându-se că vor lăsa anul sau vârsta în coadă.

Este una din temerile pe care bătrânii le au mai puțin cunoscută, dar analizată de sute de psihologi din întreaga lume.

În cazul atacurilor de cord și ale celor cerebrale, stresul este factorul declanșator. Acest lucru se poate observa și în cazul morții Stelei Popescu.

Cu două zile înainte să se stingă, ea a apărut extrem de nervoasă la un eveniment monden, vizibil afectată de starea ei de sănătate.

De asemenea, s-a mai constatat că majoritatea internărilor în spital, mai ales în cazul afecțiunilor cardiovasculare, au loc în preajma aniversărilor.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Star

To Top