Horoscop
4 zodii LOVITE DIN PLIN! Mercur retrograd și Lună nouă! Urania – Horoscopul saptamanal pentru perioada 2-8 decembrie 2017
Urania – Horoscopul saptamanal pentru perioada 2-8 decembrie 2017 – Iată previziunile complete pentru 2-8 decembrie 2017.
BERBEC – Urania – Horoscopul saptamanal
În ziua de 2 decembrie preocupări bănești născute din situații complicate, greu de rezolvat pe termen scurt; uneori, bunele lor intenții se vor lovi de tendințele ascunse ale unor persoane care le pun „bețe-n roate”.
Nemulțumiți de felul în care se desfășoară un proiect (afacere, demers, interes de natură materială) unii Berbeci vor fi tentați să caute căi ocolite pentru a-și atinge scopul.
Între 2 decembrie, după ora 23:21′, și 4 decembrie seara, bună comunicare atât cu cei apropiați cât și cu cei aflați la distanță, scurte deplasări în țară sau în străinătate, vești sau relații susținute cu reprezentanții oficiali ai unor instituții.
Dialogurile pot fi animate sau chiar aprinse, alunecând spre dispută și exagerare (subiectivism, individualism, vedetism, atitudine ostentativă).
În ziua de 3 decembrie va avea loc faza de Lună Plină în Gemeni care va da acestor sectoare o dinamică specială: posibilă noutate sau eveniment asociat (provocat?) de o declarație sau o situație specială care le va produce o impresie puternică și-i va determina să treacă la acțiune. Î
ntre 4 decembrie, după ora 22:37′, și 6 decembrie seara, preocupări casnice, motive de îngrijorare cu privire la starea gospodăriei sau a unui aspect de viață domestică.
Neînțelegeri cu rudele în privința administrării unui bun; ostilitate și rea-voință, inițiative venite din partea familiei care-l descumpănesc pe nativ.
Între 6 decembrie, după ora 22:38′, și 8 decembrie viața afectivă intensă, patimi și furtuni sentimentale, dorință de a trăi din plin plăcerile vieții; aventurism și extravaganță. Aspect bun pentru cei care desfășoară activități sportive.
În preajma zilei de 5 decembrie, unii nativi, timizi, fără experiență de viață, tineri la început de drum, vor lua o decizie importantă pe fondul unei judecăți oneste, lucide și corecte. Alții pot da dovadă de curaj și implicare în susținerea unei cauze drepte.
Taur – Urania – Horoscopul saptamanal
În ziua de 2 decembrie, nevoia de stabilitate va fi sporită în urma provocărilor lansate de Jupiter, în tranzit prin casa a VII-a.
Relațiile parteneriale vor fi șubrede și vor scoate la iveală nereguli de gândire și acțiune. Nativii ar putea fi obligați să facă un adevărat slalom printre provocările de moment și disfuncțiile mai vechi, majore, care continuă, nestingherite, să le greveze liniștea și calmul în viața de familie, în afaceri și contracte.
Între 2 decembrie, după ora 23:21′, și 4 decembrie seara, mesaje legate de nevoia de a intra în normalitate cu privire la acte și documente privitoare la bani, bunuri și avantaje pe care le-au primit deja ori care întârzie, tocmai din cauza nerezolvării acestor aspecte administrative.
În ziua de 3 decembrie, se va produce faza de Lună Plină în Gemeni care va accentua aceste ipostaze ori va evidenția aspecte noi. Totul se îndreaptă spre o direcție legală, totul le sugerează nativilor unde și cu ce mijloace ar trebui să acționeze ori să interpreteze situația prin care trec.
Intrarea în mișcare retrogradă a planetei Mercur îi va ajuta pe Tauri să reevalueze corect starea în care se află o cauză, un dosar ori un proces de tipul partaj, ieșire din indiviziune, moștenire, pretenție materială.
Între 4 decembrie, după ora 22:37′, și 6 decembrie seara, nativii vor avea destul de puțin chef să facă conversație, mai ales dacă va fi vorba de mondenități, amabilități și alte dialoguri gratuite, formale, care nu aduc spor de cunoaștere sau nu sunt utile.
Între 6 decembrie, după ora 22:38′, și 8 decembrie mobilizare interioară pentru a rezolva chestiuni curente de familie ori pentru a-și impune punctul de vedere și interesul personal în relația cu rudele.
Se va menține, întreaga săptămână, un factor de stres intens, cu efecte în plan organic, ce pot afecta fiziologia sistemului nervos, cerebral, cognitiv și senzorial ori a celui renal/urinar.
Gemeni – Urania – Horoscopul saptamanal
În ziua de 2 decembrie, multe și puternice motive de indispoziție organică. Din fericire, acestea vor fi trecătoare, inegale ca intensitate și vor avea ca substrat organic o disfuncție endocrină. Între 2 decembrie, după ora 23:21′, și 4 decembrie seara, stare de încărcare energetică care îi va face pe Gemeni mobili și energici.
Faza de Lună Plină în semnul lor zodiacal natal care se va produce în ziua de 3 decembrie, va accentua această stare, imprimând comportamentului lor o nuanță de agitație și de nervozitate.
În plan relațional, lucrurile se pot complica prin numeroasele solicitări care vor veni spre ei (ședințe, dezbateri, negocieri, medieri, convorbiri pe chestiuni de principiu) pe fondul unui litigiu sau a unui conflict interpersonal ori a grupului de muncă și interese din care face parte.
Între 4 decembrie, după ora 22:37′, și 6 decembrie seara, posibile blocaje bănești, unele obișnuite, altele majore, rezultate din disfuncțiile în regimul de plăți și/sau finanțare a unei activități instituționale sau personale; în ultima variantă ar trebui luată în calcul dorința de a fi șicanați, subminarea unui proiect comun, tactica de a-i pune pe nativi în dificultate, subterfugii la care pot recurge persoanele cu care interacționează Gemenii.
Între 6 decembrie, după ora 22:38′, și 8 decembrie, Gemenii vor aborda un aer superior, autoritar, teatral; acestora le va face plăcere să „joace un rol”, să facă impresie, să se impună prin gest și ton retoric ceea ce, în anumite situații, poate fi o soluție sau o tehnică, utilă lor, de influențare a opiniei; ea va fi, însă, mai puțin indicată la locul de muncă unde, utilizarea acestui „arsenal”, ar putea fi taxată drept aroganță sau infatuare.
Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și le va permite Gemenilor, timp de trei săptămâni, să reevalueze relațiile intrate în criză și să decidă ce poziție trebuie să adopte față de oameni și evenimente într-un registru demn, corect, moral sau strict juridic
Citește integral pentru toate zodiile AICI.