Horoscop
Marte în Scorpion. Cum sunt afectate zodiile
Planeta Marte intră în Scorpion mâine, 9 decembrie, și va sta acolo până în luna ianuarie 2018. Află care sunt principalele zodii afectate și mai ales în ce fel.
Marte în Scorpion – cum sunt afectate zodiile
Berbecii vor avea parte de o perioadă ceva mai tensionată. Nu e de mirare căci acești nativi au activate mai multe planete și trebuie să ținem cont și de pătratul lui Uranus.
Taurii își extind cunoștințele. Au multe de învățat în perioada următoare, iar începutul de an va veni cu o serie de noi oportunități, de lecții de viață.
Gemenii tratează totul cu seriozitate maximă tot ce li se întâmplă în perioada următoare. Maturizarea lor era necesară pentru că îi așteaptă o perioadă în care trebuie să dea dovadă de responsabilitate mai ales din punct de vedere carieristic.
Racii vor trăi o suferință mentală la început de 2018. Au de reparat o serie de probleme ce țin de sufletul lor. Nu mai e loc de alintare, de autoflagelare. Trebuie să depășească anumite situații cu celeritate, cu maturitate.
Leilor nu li se arată nimic rău în următoarea perioadă, ba chiar se poate spune că vor încheia anul în mare glorie. Au tot ce își doresc, deci nu mai e cazul să se plângă de nimic.
Fecioarele simt nevoia de mai multă atenție. Sunt extrem de sensibile în următoarea perioadă. Au nevoie de dovezi de afecțiune din partea prietenilor, de dialoguri sincere cu rudele ori cu colegii de muncă.
Balanțele sunt rugate să nu ia nicio decizie cu impulsivitate. Trebuie să fie foarte atente la tot ce se va întâmpla mai ales din punct de vedere profesional. Au parte de o serie de trăiri puternice și sunt puse în fața faptului împlinit.
CITESTE SI: Previziuni karmice 2018 – Anul revoltelor, al împăcărilor-surpriză și al iubirii
Scorpionii trebuie să se țină de promisiunile pe care le-au făcut celor apropiați. Cuvântul lor va trebui să fie confirmat de fapte. Au trecut momentele de pălăvrăgeală, de abureală.
Dacă nici acum nu își vor da toată silința să nu îi dezamăgească pe ceilalți, vor pierde un tren important, iar imaginea lor va fi afectată pe termen lung.
Săgetătorii au parte de multă dragoste, însă de una cu năbădăi. Vor exista certuri care se vor finaliza mai mereu cu partide focoase de amor. Acești nativi sunt privilegiați din punct de vedere financiar.
Capricornii vor fi ceva mai vitali la începutul lui 2018 față de anul 2017. Vor da dovadă că au învățat multe din suferințele prin care au fost nevoiți să treacă în acest an. Ultimele zbateri ale suferințelor lor se vor da în luna decembrie.
Vărsătorii au toate șansele să își găsească marea dragoste în preajma sărbătorilor de iarnă. Vor avea multe de învățat din punct de vedere sentimental.
Peștii vor avea o viață amoroasă ceva mai potolită. Acești nativi au de trecut prin tot felul de examene sentimentale la finalul lunii decembrie.