Inedit
Ce nume și ce rol ocupă soțul Principesei Margareta de acum înainte
Principele Radu Duda este Radu al României, dezvăluie un cunoscut jurnalist de la noi, iar solicitarea pentru schimbarea titulaturii a fost făcută acum 6 ani.
Duda-Radu al României
Există tot felul de discuții despre ce rol va mai avea Casa Regală a României după ce Regele Mihai ne-a părăsit. Principesa Margareta a refuzat titulatura de regină, prin urmare va fi doar custodele coroanei, iar în îndeplinirea atribuțiilor sale îi va fi alături soțul ei, Principele Radu.
Primul pas pentru schimbarea numelui din punct de vedere legal a fost făcut în anul 2001, scrie jurnalistul Cătălin Prisăcariu pe blogul său. „Duda Radu, cu domiciliul în București, calea Șerban Vodă (…), sectorul 4, născut la data de 7 iunie 1960 în Iași, județul Iași, fiul lui Rene-Corneliu și Gabriela-Eugenia Duda, solicită schimbarea numelui său de familie din Duda în acela de: de Hohenzollern-Veringen Duda, spre a se numi de Hohenzollern-Veringen Duda Radu.”, se arată în documente.
CITESTE SI: Mărturia unei călugărițe din cele care l-au îngrijit pe Regele Mihai în ultimele clipe de viață
Ovidiu Ioanițoaia a povestit o întâmplare despre Regele Mihai care ne face să îl vedem cu alți ochi
Șapte ani mai târziu, deci în 2008, o nouă modificare: “Hohenzollern-Veringen-Duda Radu, cu domiciliul în Bucureşti, Palatul Elisabeta, şos. Kiseleff nr. 28, sectorul 1, născut la data de 7 iunie 1960 în Iaşi, judeţul Iaşi, fiul lui Rene-Corneliu şi Gabriela-Eugenia Duda, solicită schimbarea numelui său de familie din „Hohenzollern-Veringen-Duda“ în acela de „al României-Duda“, spre a se numi: al României-Duda Radu.”
În anul 2011, chiar în decembrie, aflăm că Principele Radu Duda este „Al României-Duda Radu, cu domiciliul în București, șoseaua Dimitrievici Pavel Kiseleff nr.28, Palatul Elisabeta, sectorul 1, născut la data de 7 iunie 1960 în Iași, județul Iași, fiul lui Rene-Corneliu și Gabriela-Eugenia Duda, solicită schimbarea numelui său de familie din Al României-Duda în acela de Al României, spre a se numi Al României Radu, scrie pe blog Cătălin Prisăcariu.
Principesa Margareta a ales să nu folosească titlul de Regină. Fiica cea mare a regelui Mihai va fi Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei.
Acesta este un titlu pe care chiar regele Mihai i l-a oferit personal și atâta timp cât coroana va fi în exil și România va rămâne republică, ea a decis să poarte acest titlu.
.Majestatea Sa Margareta va decide și cine va face parte din componența Casei Regale, care va fi aparatul administrativ.
Prinţul Charles al Marii Britanii a participat la înmormânarea Regelui Mihai, sâmbătă, 16 decembrie, la noua Catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş.
La București au sosit și Regina Sofia a Spaniei, alături de Juan Carlos. Pe regina Sofia am văzut-o și în urmă cu 6 ani, când regele aniversa 90 de ani și se știe că era verișoara preferată a regelui Mihai.
Au confirmat prezența și Regina Anne-Marie a Greciei, dar și Principele Moștenitor Alexandru al Suediei.
De asemenea a venit la Bucuresti si principele Lorez al Belgiei. Acesta este si membru în Consiliul Regal al Familiei Regale a României și a participat la toate deciziile importante care au fost luate în ultimii ani.
Principesa Margareta a afirmat, luni, în alocuţiunea rostită la şedinţa solemnă a Parlamentului, că va continua să servească interesele fundamentale ale României, cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui său, iar coroana va continua să facă tot ce este posibil, alături de instituţiile fundamentale ale statului, pentru progresul ţării, în cadrul UE şi al NATO.