Părinți arestați după ce polițiștii s-au uitat în gura copilului lor

Poliția din Greenville a arestat părinții unui băiețel de 5 luni după ce aceștia s-au prezentat cu micuțul la spital.

Întâmplarea care a avut loc în luna august a anului trecut este și azi în atenția publicului, după ce părinții au contestat decizia de arestare a autorităților.

Părinții, Billy Ray Hawkins de 21 de ani și Jade Nicole Herron de 19 ani au mers la spital cu micuțul pentru că avea o rană severă.

Aceștia le-au spus medicilor că bebelușul și-a făcut o rană de la o jucărie, pentru că era în perioada în care îi creșteau dinții.

După o atentă examinare a micuțului, medicii au chemat poliția. Rănile pe care micuțul le avea în podul gurii nu erau provocate accidental.

Astfel s-a constatat la examinări ulterioare că băiatul a fost abuzat de către părinții lui, că acesta era torturat zi de zi și îl pedepseau în moduri barbare.

Acum părinții își ispășesc pedeapsa pentru ceea ce i-au făcut micuțului, notează site-ul fithacker.me.

Citește și: Psihologul Dan Popescu, despre cazul copilului terorizat de Moșu’: „Copilul poate deveni depresiv, neîncrezător, furios”

Cazul copilului terorizat de Moș Crăciun, în persoana concubinului mamei sale, a uimit România. Psihologul Dan Popescu a explicat pentru teotrandafir.com care sunt efectele tratamentului suferit de copilașul de 3 ani din Bistrița din partea Moșului.

„Când vorbim de abuz, trebuie să avem în vedere faptul că există două forme de abuz: abuz fizic și abuz emoțional.

Când ne gândim la un copil, trebuie să știm că el are un comportament reactiv. De aici vine și logica afirmației “Copilul nostru, oglinda noastră”.

Copiii abuzați dezvoltă probleme comportamentale și emoționale. Le este afectată, în primul rând, stima de sine; apar neîncrederea în propria persoană, sentimentele de vină și rușine, confuzia, frica, tristețea, agresiunea, hiperactivitatea, devin neascultători.

Dacă luăm situația din imaginile de față, avem un copil terifiat, umilit și confuz în același timp. Observăm treceri bruște de la grimase care arată frica la un zâmbet (un zâmbet forțat, care dispare după o fracțiune de secundă), iar apoi vedem întoarcerea la frică, chiar teroare.

Nu vreau să facem analiza interacțiunii și să ne pierdem în detalii, dar simt nevoia să propun un exercițiu. Puneți-vă în locul copilului: îl ai pe Moș Crăciun/Moș Nicolae în față și Moșul te amenință cu un băț.

Îți cere să fii cuminte și să o asculți pe mama.

Asta te sperie și îți induce confuzie din oficiu; știi că Moșul aduce cadouri doar copiilor buni și știi că lasă o nuia dacă nu ai fost cuminte, dar nimeni nu ți-a zis că Moșul vine și te pedepsește cu mâna lui.

Nu uitați să vă imaginați că sunteți în locul copilului, în genunchi în fața Moșului despre care știa că e bun, dar care pe el îl pedepsește direct…

Și, apoi, ne uităm iar la chipul acestui copil: primește corecția fizică, iar pe chipul său sunt râsul și plânsul în același timp…

Pentru că râde și plânge în același timp.. Confuzia se accentuează. Deși, conștinent, el își să seama că nu există un risc real, un pericol real, frica preia controlul. Nu e tocmai ușor să faci față situației!

Și, acum, să ne gândim care este scopul amenințării, sperierii și șantajării copilului? Să îl facă să fie “cuminte/bun” (pun între ghilimele aceste cuvinte pentru că, deși ele sunt folosite des, mesajul pe care il transmit este unul nepotrivit.

În fapt, toți copiii sunt buni și toti au minte). Deducem din imagini că băiețelul acesta este neascultător și face boacăne. CITEȘTE CONTINUAREA AICI