Sanatate
De ce nu este indicat să bei ceai dimineața
Multe eprsoane consumă ceai dimineața. Această băutură îți întărește sistemul imunitar și îți îmbunătățește metabolismul. Însă, trebuie să știi că există și unele efecte secundare, mai puțin cunoscute de cei care îl consumă. Iată de ce nu este indicat să bei ceai dimineața.
De ce nu este indicat să bei ceai dimineața
1. Îți poate afecta dantura. Dacă obișnuiești să pui zahăr în ceai, atunci dantura ta poate avea de suferit. Asta se întâmplă deoarece zahărul favorizează înmulțirea bacteriilor din cavitatea bucală. Mai mult decât atât, aciditatea va crește, având ca rezultat eroziunea smalțului dinților.
2. Te deshidratezi. Unele persoane beau ceai dimineața pentru a-și hidrata organismul. Însă nu se va întâmpla lucrul acesta. Din contră, te vei deshidrata. Explicația este simplă. Ceaiul are efect diuretic, deci apa va fi eliminată din corp, ceea ce înseamnă că te vei deshidrata mai mult.
3. Organismul tău nu va mai absorbi fierul. Dacă bei ceai verde, atunci trebuie să știi că această băutură împiedică organismul să absoarbă fierul. Dacă suferi de anemie, stai departe de acest ceai.
CITEȘTE ȘI: Beneficiile ceaiului de turmeric și ghimbir
CITEȘTE ȘI: Beneficiile ceaiului de ștevie
4. Apare aciditatea în stomac. Dacă și tu bei ceai pe stomacul gol, atunci acest obicei poate duce la apariția acidității la nivelul stomacului. Activitatea metabolică poate fi dată peste cap. Deci vor apărea efecte secundare neplăcute, iar în astfel de cazuri ceaiul face mai mult rău decât bine.
5. Te poți simți balonată. Ceaiul negru, de exemplu, poate duce la apariția senzației de balonare. Dar poate duce și la dispariția poftei de mâncare. Atunci când observi că un anumit tip de ceai îți face rău, nu îl mai consuma. Mai ales dacă bei ceaiul pe stomacul gol, atunci pot să apară mai multe probleme, printre care și senzația de balonare.
Așadar, dacă bei ceai pe stomacul gol, este bine să fii atentă deoarece acesta poate face mai mult rău decât bine.
Sursă foto: pixabay.com