Connect with us

Revistateo.ro

Exatlon: Total neaşteptat! Cine a fost eliminat din echipa Faimoşilor

Exatlon

Exatlon: Total neaşteptat! Cine a fost eliminat din echipa Faimoşilor

Exatlon 28 martie. Oltin Hurezeanu nu a fost eliminat de la Exatlon, aşa cum se aşteptau mulţi. Cea care pleacă acasă este Diana Bulimar, care a obţinut cele mai puţine voturi de susţinere.

Plecarea Dianei este o surpriză majoră. Nici Războinicilor şi nici Faimoşilor nu le-a venit să creadă, mai ales că toţi se aşteptau ca Oltin să plece.

El fusese nominalizat de echipă marţi, în timp ce Larisa fusese nominalizată de Valentin, iar Didi de Cătălin Cazacu.

Oltin Hurezeanu a venit la sfârşitul lunii februarie în echipa Faimoşilor de la Exatlon, după ce l-a înlocuit pe Ion Oncescu, care nu a mai putut continua competiţia.

Încă de la primele sale probe, el a fost luat în colimator de colegi, mai ales că nu părea să se descurce din punct de vedere fizic.

„Spune-mi ca e glumă si ca nu e adevărat”, i-a spus Giani Kirita lui Cazacu, după ce l-a văzut pe Oltin la prima probă.

Oltin a stat mai mult pe bară la Exatlon, până în momentul în care a intrat în vigoare noua regulă care le permitea Războinicilor să îşi aleagă adversarul.

De aici a pornit un adevărat scandal, iar Faimoşii i-au acuzat pe oponenţii lor că nu au onoare, după ce aceştia l-au ales pe Oltin.

Exatlon 28 martie – Oltin a fost pus la zid de colegi

Fostul câştigător de la Vrei să fii miliardar nu a scăpat nici de criticile coechipierilor.

„Te bat si fetele, Oltin! Esti uimitor! Esti atat de inteligent si nu intelegi chestiile astea! Mi se pare incredibil!”, a spus Vladimir Drăghia.

Anca Surdu, fosta sa colegă de echipă,  a spus la Wowbiz că el nu ajuta deloc echipa şi era un punct vulnerabil.

„A progresat un pic pe traseu, dar pe partea de final nu compensează și nu ajuta echipa, din păcate! Noi am vorbit mereu deschis cu el!

El a ajutat echipa în sensul că nu a vrut să meargă la înaintare în anumite momente în care punctele erau foarte importante! Cu această regulă, este posibil să fie un pericol pentru echipă!”, a spus Anca Surdu.

Oltin s-a făcut remarcat la jocul de cultură generală din weekend pe care l-a câştigat în faţa lui Vladimir Drăghia.

Pe de altă parte, Faimoşii au câştigat cu 10-8 jocul de azi şi au obţinut premiul care a constat într-o petrecere alături de alte persoane.

Citeşte şi: Vladimir Drăghia rupe tăcerea! Ce nu s-a văzut la TV după eliminarea Claudiei Pavel de la Exatlon!

Citeşte şi: Surpriză la Exatlon! Ce s-a întâmplat după nominalizările lui Oltin, Larisa, Diana Bulimar.

Citeşte şi: Fiica lui Giani Kiriță a făcut dezvăluirea mult așteptată: “El va sta la Exatlon până la…

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Exatlon

To Top