Staruri
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, despărțiți. Ce se va întâmpla cu fetița lor
Bianca Drăgușanu și Victor Slav nu mai sunt împreună. Ceea ce părea la început un zvon a devenit o realitate. Ruptura a fost confirmată de perechea de la Kanal D.
Cei doi au în comun rodul iubirii lor, o minunăție de fetiță pe nume Natalia. Presa mondenă scrie că de micuță se va ocupa, așa cum s-a întâmplat și până acum, Madi Drăgușanu, mama Biancăi.
Despărțirea nu o va afecta pe fetiță, cei doi încercând să facă tot posibilul ca Natalia să nu simtă în niciun fel acest eveniment neplăcut din viața părinților.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav: „Drumurile noastre se despart”
„Am ajuns intr-un punct in care drumurile noastre se despart. Nu stim ce ne rezerva viitorul, dar stim ca vom rămâne prieteni, avem un copil minunat de crescut împreuna. Suntem doi oameni maturi, care isi asuma decizia luată de comun acord, cu sentimentul ca este cea mai buna in acest moment al existentei noastre.
Va suntem recunoscători ca aţi fost mereu alături de noi si, de asemenea, va rugam cu tot sufletul sa ne respectaţi alegerea. Ne dorim si speram ca orice speculaţie sa se oprească aici.
CITEȘTE ȘI: Gabriela Cristea a vorbit despre micuța Victoria
Declarația Marisei de la ”Bravo, ai stil!”, despre Cătălin Botezatu
Va mulţumim si va asiguram de toată aprecierea si afecţiunea noastră!”, au spus Bianca Dragusanu si Victor Slav, potrivit pentru WOWBiz.ro
Bianca Drăgușanu este prezentatoarea emisiunii „Te vreau lângă mine”, difuzată zi de zi la Kanal D. Vedeta i-a luat locul Gabrielei Cristea în urmă cu mai bine de un an.
Fostul ei iubit, Victor Slav, prezintă emisiunea Wowbiz alături de Andreea Mantea. Cei doi vor fi de acum buni prieteni și colegi de serviciu, conform propriilor declarații.
Bianca și Victor au mai trecut printr-o despărțire în urmă cu câțiva ani, când fosta vedetă a Antenei 1 a fost acuzată că l-a înșelat pe băiatul de la meteo cu fotbalistul Adi Cristea, zis și „Prințul”.