Ficatul, un organ cu functii multiple

Ficatul este unul dintre cele mai mari și mai importante organe din organism. Are o greutate cuprinsa intre 1,4-1,6 kg si este situat în partea dreaptă superioară a cavitatii  abdominale. Este impartit in patru lobi  care la randul lor sunt divizati in segmente. Este implicat în aproape orice proces  metabolic care are loc in organismul nostru.

Ficatul servește o varietate de funcții, printre care:

Capacitatea de autoregenerare producand celulele sanataose in locul celor care au fost distruse

Are rol important in metabolizarea proteinelor, glucidelor si al lipidelor

Controlează coagularea sângelui și excreția colesterolului, depozitează vitamine și minerale și zaharuri și reglează depozitele de grăsimi.

Produce bilă, o substanță care ajută la digerarea alimentelor și la absorbtia substanțelor nutritive importante. Zilnic ficatul produce in jur de 1 litru de bila

Un mare rol al ficatului este cel de detoxifiere: Substantele toxice care ajung in organism sunt transformate in produsi netoxici, dupa care sunt eliminate.

Ficatul este implicat in metabolizarea unor hormone si are un rol important in sustinerea sistemului imunitar.

Stochează vitamine importante, energie și minerale și le eliberează în sânge atunci când sunt necesare.

Metabolizeaza alcolul cu ajutorul unor enzime

Care sunt bolile specifice ficatului?

Ficatul este afectat de mai multe boli. Unele dintre cele mai frecvente boli care afectează ficatul includ boala hepatică alcoolică, boala hepatică nealcoolică grasă sau hepatita virală. Aceste boli provoacă inflamarea ficatului, ducând la complicații precum cicatrizarea hepatică severă sau ciroza. Ciroza hepatică poate progresa în continuare la cancer hepatic  sau insuficiență hepatică.

HEPATITELE

HEPATITA TOXICĂ MEDICAMENTOASĂ

Hepatita toxică medicamentoasă este cea mai frecventă cauză de insuficiență hepatică, reprezintând consecința  consumului de medicamente, suplimente nutritive.

Apariția afectării hepatice este dependentă de doza zilnică de medicamente. Astfel o doză de medicamente  <50mg/zi determină extrem de rar apariția hepatitei toxice medicamentoase.

Există 2 tipuri de factori de risc asociați dezvoltării hepatitiei toxice medicamentoase:

Factorii de risc legați de consumul de medicamente (cantitate, asocieri medicamentoase).

În ordinea frecvenței, medicamentele care induc toxicitatea hepatică:

antibioticele (amoxicilina + acid clavulanic, rifampicina, izoniazida, etc)

suplimentele nutritive (ceai verde, steroizii anabolizanți)

medicația neuroleptică (fenitoina, carbamazepina, etc)

analgezicele (antiinflamatoarele non steroidiene)

imunomodulatoarele (interferon , agenții biologici, azatioprina)

antihipertensivele

citostaticele

hipolipemiantele (statine, fibrati)

anticonceptionalele

Factorii de risc ce țin de gazdă:

vârstele extreme sunt mai expuse

sexul feminin

consumul de alcool

steatohepatita

alte boli hepatice persistente

diabetul zaharat

HEPATITA A

Factori de risc

Călătoriile  sau resedinta în țări în care hepatita A este frecventa

Contact sexual neprotejat cu persoane care au virusul hepatic A pozitiv.

Utilizarea de droguri recreaționale

Tulburări de coagulare a sângelui

Simptome

Simptomatologia  poate apărea la 2-6 săptămâni după infectare

Febră, vărsături, urină închisă la culoare, oboseală, dureri abdominale, dureri articulare, pierderea poftei de mâncare, scaune gri, greață, icter

HEPATITA CRONICĂ VIRALĂ B (HVB)

Epidemiologie

Peste 350 milioane persoane sunt purtătoare de Ag HBs pe glob în prezent. Zonele cu prevalenţă scăzută (<2%) a HVB sunt Europa de Vest, SUA, Canada, Australia și Noua Zeelandă. Prevalența HVB este medie (2-7%) în ţările mediteraneene, Japonia, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, America Latină și România (6%). Țările cu prevalență ridicată (> 8%) a HVB sunt Asia de Sud, China și Africa.

Manifestări clinice

Tablou clinic este nespecific, majoritatea pacienţilor fiind asimptomatici. Atunci când sunt prezente, manifestările clinice nu sunt specifice (astenie, dureri în hipocondrul drept, inapetență, greaţă, subicter).

În 20% din cazuri pacienții cu hepatită cronică cu VHB prezintă manifestările extrahepatice. Acestea pot include manifestări articulare – artralgii (cele mai frecvente manifestari extrahepatice), renale (glomerulonefrită), vasculare (periarterită nodoasă) sau criglobulinemie mixtă esenţială.

HEPATITA CRONICĂ CU VIRUS C

În prezent, hepatita cronică cu VHC reprezintă cea mai frecventă indicaţie de transplant.

Factorii de risc pentru transmiterea VHC (<7%) sunt următorii: administrarea/antecedentele de administrare a drogurilor iv (cocaină, marijuana), activitatea sexuală cu risc crescut (parteneri sexuali multipli, vârsta tânără de începere a vieţii sexuale), transfuziile de sânge şi derivate de sânge (în particular înainte de 1992),  transplantul de organe, hemodializa. De asemenea, desfășurarea activității în sistemul medical (asistente, doctori – contaminare ace, seringi) a fost asociată cu risc crescut pentru infecția cu VHC.

Expunere perinatală (risc sub 5%), manevrele stomatologice sau efectuarea manichiurei, pedichiurei, piercing-ului, tatuajelor sunt considerate a fi  activități cu risc crescut pentru infecția cu VHC.

Gradul de sărăcie, nivelul de educaţie, deținuții și statusul marital (divorţaţi sau separaţi) pot reprezenta factori de risc pentru transmiterea VHC.

Manifestări clinice

Majoritatea pacienţilor cu hepatită cronică cu VHC sunt asimptomatici. Atunci când există simptome acestea sunt nespecifice. Cele mai frecvente manifestări clinice sunt astenia neexplicată, durerile musculare, greţurile, vărsături etc. Simptomele nu se corelează cu activitatea bolii.

HEPATITA VIRALĂ E

Calea de transmitere a VHE poate fi fecal-orală (apa contaminată), în special în țările în curs de dezvoltare sau prin alimente contaminate (carne insuficient preparată de porc sau de  cerb) – în țările dezvoltate De asemenea, VHE poate avea transmitere materno-fetală și parenterală prin transfuzii de sange.

Incubația VHE este de 2-6 săptămâni.

Simptome clinice

De cele mai multe ori hepatita cu VHE evoluează asimptomatic.

Atunci când sunt prezente simtomele clinice sunt cele ale unei hepatite acute virale: astenie, diaree, greață, febră, vărsături și dureri abdominale. Icterul sclero-tegumentar poate fi întâlnit în peste 50% din cazuri.

Valorile ALT pot ajunge până la 1.000 – 3.000 UI/L în cazurile de hepatită acută VHE, iar la pacienții cu hepatită cronică ALT ajunge de obicei valori de aproximativ 500 UI/L.

Complicațiile hepatitei cu VHE pot fi neurologice sau renale. Complicatii neurologice sunt reprezentate de meningoradiculită, encefalită, neuropatie senzitivă periferică, sindrom Parsonage Turner (nevrita amiotrofică), sindrom Guillain-Barre (poliradiculonevrita imunitara demielinizanta). Complicațiile renale sunt: glomerulonefrita membranoproliferativă, nefropatia cu IgA și sindromul nefrotic.