Regalitate
Sora lui Meghan Markle, cuvinte dure la adresa surorii sale: „Prințesei Diana i-ar fi rușine”
Încă de pe vremea când era logodită cu Prințul Harry, familia lui Meghan Markle a făcut o serie de acuzații la adresa ducesei de Sussex.
De data aceasta a venit rândul Samanthei Markle, care pur și simplu nu poate înțelege rolul surorii sale vitrege în familia regală birtanică.
Samantha Markle a făcut recent o serie de postări pe contul ei de Twitter în care o vorbește de rău pe Meghan Markle.
„Harry este un pămpălău dacă îi permite Ducesei Nonsensului să se poarte urât cu toți cei din jurul ei, în special cu familia ei. Dianei i-ar fi fost rușine. Încetează să mai porți lenjeria intimă a lui Meg și ia-ți pantalonii înapoi”.
Într-o altă postare, Samantha a distribuit o fotografie cu Cressida Bonas, fosta iubită a lui Harry, cu mesajul: „Seamănă mult mai mult cu Diana. Cu ea ar fi trebuit să se căsătorească Harry”.
Citește și: Ruptură între Meghan Markle și Prințul Harry. Totul a pornit de la un bărbat
Mesajele răutăcioase la adresa lui Meghan nu s-au oprit aici. „Îi este rușine cu familia ei? Sentimentul este reciproc. Acel fals accent britanic este ridicol”.
Familia lui Meghan din partea tatălui nu a participat la nuntă
Chiar dacă nu au mai vorbit de mai bine de 10 ani, Samantha susține că a crescut-o pe soția prințului Harry timp de 12 ani. Însă, la nunta care a avut loc pe data de 19 mai, aceasta nu a fost invitată. Din partea familiei lui Meghan a venit mama acesteia, care a fost emoționată pe parcursul întregii ceremonii.
Cu doar câteva zile înainte de nuntă, tatăl lui Meghan a suferit o intervenție chirurgicală și nu a mai ajuns la ceremonie ca să o conducă la altar. Samantha, sora din partea tatălui, suferă de scleroză multiplă din anul 2008 și este imobilizată în scaun cu rotile.
Foto: Hepta.ro