Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop 14 iulie 2018. Nativii unei zodii se trezesc în fața unei situații neprevăzute

Horoscop

Horoscop 14 iulie 2018. Nativii unei zodii se trezesc în fața unei situații neprevăzute

HOROSCOP SÂMBĂTĂ 14 IULIE. Taurii vor avea parte de momente triste, urmate de o perioadă mai bună. Altă zodie va avea parte de o perioadă mai liniștită în viață.

HOROSCOP BERBEC SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Ţi-e puţin teamă să spui lumii ce simţi, ca nu cumva să arate că ai şi tu o latură sensibilă pe care de cele mai multe ori o disimulezi în spatele unei măşti raţionale.

De data aceasta consideri că a-ţi dezveli latura fragilă ar fi un semn de slăbiciune din partea ta, de aceea preferi să stai cuminte în banca ta, aproape nevăzut de nimeni, ca nu cumva să-ţi strici reputaţia de om atotputernic.

Dar sunt totuşi momente când sensibilitatea trebuie să iasă la iveală, ca atare vezi dacă merită să o cenzurezi continuu sau s-o mai laşi, uneori, să se manifeste.

HOROSCOP TAUR SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Ai parte şi de veselie şi de supărare în acelaşi loc, de parcă s-ar fi adunat în preajma ta şi o serie de amici puşi pe distracţie, dar şi unii cu tot felul de probleme care simt nevoia să discute cu tine.

Poate e norocul lor că eşti tu de faţă, pentru că ai un tonus pozitiv şi vei reuşi să ridici moralul celor posomorâţi, fără să te molipseşti de tristeţea de pe chipul lor, reuşind să te integrezi perfect în grupul cel vesel.

Poate ai un dar aparte de a readuce zâmbetul pe chipul celor pesimişti şi a ţine, totodată, companie cu entuziasm şi veselie, celor care au ceva excelent de sărbătorit.

Eşti la mijloc între cele două tabere, reuşind să rămâi optimist şi entuziast, indiferent de discuţiile care se leagă.

HOROSCOP GEMENI SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Energia pe care o investeşti cu entuziasm în proiectul în desfăşurare va avea rezultate excelente, deci merită să continui în acelaşi ritm, pentru că nu mai e mult până la rezultate.

Ai convingerea că totul va ieşi excelent datorită acestei implicări totale, şi dacă mai ai şi norocul de a găsi tovarăşii potriviţi, la fel de implicaţi, de motivaţi şi de dornici de succes, finalul nu e departe!

Nu te opri din elan, e direcţia cea bună, ca atare merită să investeşti tot ce ai mai bun în tine, căci ambiţia de acum va genera dorinţa de a trece la un nivel superior, poate şi mai atractiv decât cel actual.

Insistă, totul evoluează perfect spre ţelul tău cel mare!

HOROSCOP RAC SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Nu reuşeşti să te integrezi în atmosfera pozitivă din jurul tău, de parcă n-ai prea fi în apele tale.

Ceilalţi sărbătoresc un eveniment frumos, dar tu nu-ţi găseşti locul printre ei.

Poate starea ta fizică nu e la cote maxime sau nu ai jucat un rol concret în succesul cu care se laudă ceilalţi şi prea vrei să te lauzi cu ceva la care nu ai participat aşa cum ar fi trebuit.

Dacă ceilalţi te invită să te alături lor, fă-o, pentru că te vei molipsi de bună dispoziţie, ceea ce va deveni motivaţia perfectă pentru a te apuca de ceva nou!

HOROSCOP LEU SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Azi te poţi trezi în faţa unor situaţii neprevăzute care strică complet un plan făcut în cele mai mici detalii. Dacă trebuia să te întâlneşti cu cineva, primeşti un telefon în ultima clipă ce contramandează întâlnirea.

Dacă trebuia să pleci într-o călătorie, te trezeşti în faţa unei surprize ce nu te mai lasă să ajungi la destinaţie conform planurilor.

Nu primeşti variante de rezervă în schimb, ca atare pare să fie o zi în care nu-ţi ies treburile, ci trebuie să renunţi la ceea ce doreai să faci iniţial.

HOROSCOP FECIOARĂ SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Viaţa nu e echitabilă niciodată, ca atare, dacă tu eşti acum pe val şi urci spre victorie, altul, alături de tine, suferă o mare pierdere. Orice meci are un învins şi un învingător. Orice joc are câştig şi  pierdere.

Acum tu bucură-te că eşti cel norocos care culege laurii victoriei, deci nu pune la suflet eşecul celui de lângă tine.

Asta e, roata norocului se învârte întruna… Altă dată tu erai cel învins care îşi plângea eşecul în timp ce altul jubila, dar acum ai revenit acolo unde îţi era locul: în vârf. Încarcă-te de acest sentiment minunat al victoriei, şi nu te mai gândi că altul plăteşte un preţ pentru reuşita ta.

N-ai plătit şi tu de atâtea ori înainte?

HOROSCOP BALANȚĂ SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Nu pune la suflet veştile neplăcute care ajung azi la urechile tale, ci încearcă să priveşti totul cu o atitudine rece, logică, în care pui accent doar pe ceea ce transmite raţiunea.

A trata o situaţie doar prin prisma sentimentelor, nu e cea mai bună soluţie pentru tine, despre care toată lumea ştie cât de lucid poţi rămâne chiar şi în cele mai sensibile momente.

Reuşeşti să priveşti totul obiectiv, matur, sobru, şi să iei o decizie pe care o vei expune cu maturitate.

Cine vrea să te asculte, face bine, chiar dacă nu e întru totul de acord cu concluzia ta strict raţională.

HOROSCOP SCORPION SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Nu te crampona de scopul pe care ţi l-ai ales, ci, odată propus, lasă-ţi visul să curgă cum vrea el, fără să controlezi neapărat evoluţia acestuia.

Gata, ai emis dorinţa în univers, acum relaxează-te şi lasă-te purtat de curentul care te va duce exact acolo unde e mai bine pentru tine.

Cu cât încerci să ghidezi tu torentul acesta de idei şi de evenimente, cu atât ocoleşti mai mult ţinta finală, pentru că este un râu care curge aşa cum vrea el spre destinaţie, deci lasă deoparte dorinţa ta fantastică de a da ordine, de a organiza şi de a programa totul în detaliu.

Vine şi succesul, dar nu când vrei tu, şi nici cum vrei tu!

HOROSCOP SĂGETĂTOR SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Eşti cam sensibil din punct de vedere emoţional şi, la o stare deja fragilă, orice cuvânt cu tentă negativă are efecte şi mai mari asupra ta.

De fapt, eşti atât de sensibil, încât chiar şi cel mai mic afront te doare, orice aspect ciudat te îngrijorează, şi totul din cauza unui psihic fragil şi pesimist.

Eliberează-te de aceste stări neplăcute, deci, dacă vrei să te linişteşti şi să te eliberezi de povara din suflet, primul pas ar fi să ieşi din mediile încărcate negativ.

Dacă la problemele tale mai vin şi ei cu ale lor, fii sigur că ziua va fi ratată.

HOROSCOP CAPRICORN SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Ai impresia că nimic nu merge, dar dacă ai fi mai atent, ţi-ai da seama că problema nu e la tine, ci la anturajul nepotrivit on care ai nimerit.

Te-ai înconjurat de oameni trişti, împovăraţi de probleme care discută pe un ton sumbru, fără să se poată agăţa de nimic bun din preajma lor.

Degeaba gândeşti tu pozitiv dacă ceilalţi te monopolizează cu ale lor, deci ori pleci din aceste medii cât mai repede, ori încerci să le insufli tu lor un dram de bucurie.

Poate te vor asculta.

HOROSCOP VĂRSĂTOR SÂMBĂTĂ 14 IULIE

E o plăcere să-ţi revezi azi rudele mai în vârstă, de la care afli o mulţime de lucruri interesante.

Părinţii au sfaturi bune de dat, deci nu-i ignora şi nici nu considera vorbele lor drept o cicăleală, pentru că va veni o zi când te vei folosi de cele auzite azi de la ei.

Când vei fi părinte, vei transmite şi tu mai departe aceste învăţături ca atare ţine-le bine minte şi transformă-le în principii sănătoase de viaţă.

Prezenţa ta face bine celor dragi ţie, aflaţi deja la vârste onorabile, de aceea ar fi bine să le faci o vizită sau să le dai un semn de viaţă.

HOROSCOP PEȘTI SÂMBĂTĂ 14 IULIE

Faci echipă bună cu un prieten apropiat, dar de data aceasta tu reprezinţi latura raţională a acestui tandem iar celălalt e jumătatea ta emoţională.

De obicei rolurile sunt exact invers, dar eşti persoana cea mai potrivită pentru a analiza lucrurile corect pe toate feţele, pentru a lua decizii clare şi ferme, pentru a înţelege situaţia la justa valoare, fără influenţe emoţionale, aşa cum ar face celălalt.

Vă completaţi perfect unul pe altul şi ar merita să folosiţi această compatibilitate pe cât mai multe planuri.

HOROSCOP SÂMBĂTĂ 14 IULIE oferit de Acvaria.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop

To Top