Cuplu
Semnele care prevestesc sfârșitul relației. Al doilea trebuie să îți dea de gândit
Există anumite lucruri care prevestesc sfârșitul unei relații. Chiar atunci când credeai că totul merge bine cu partenerul tău, te poți trezi în situația în care lucrurile nu sunt atât de bune, precum aveai impresia.
Sunt câteva semne care trebuie să îți dea de gândit și la care trebuie să găsești soluții înainte de a fi prea târziu. Bineînțeles, dragoste cu sila nu se poate, însă unele lucruri pot fi remediate, iar relația poate fi salvată înainte de a se încheia. Iată care sunt primele lucruri care prevestesc sfârșitul unei relații și ce este de făcut:
Primul semn este acela când îți spune că nu are timp pentru a sta împreună. Dintr-o relație în care erați tot timpul împreună, se ajunge la momentul în care îți spune că este prea ocupat ca să petreceți timp împreună. În weekend, în vacanță, el începe să aibă un program atât de încărcat, încât trebuie să îți pui un semn de întrebare.
Citește și: De ce nu e bine să fii într-o relație cu o persoană mai mică sau mai mare cu 8 ani
Toată lumea are lucruri de făcut, însă totul trebuie să fie echilibrat și între viața personală și cea profesională să existe o delimitare, clară. Dacă partenerul preferă să petreacă timpul la muncă ori cu alte persoane, atunci este clar că relația nu mai este una de durată.
Vorbiți serios și vedeți ce este de făcut în continuare, pentru că nu meriți să îți pui viața în stand-by dacă partenerul tău nu știe ce vrea să facă.
Reproșurile, un semn că relația voastră scârțâie
Atunci când partenerul nu te mai apreciază și este indiferent, de asemenea când îți spune că nu ești o parteneră foarte bună, nu este deloc un semn bun pentru relația voastră. Nu accepta aceste jigniri și întreabă-l ce îl deranjează și cum ai putea să remediezi ceva. Nu ignora aceste cuvinte pe care partenerul ți le spune, mai ales dacă apar din senin.
Citește și: Lucrul pe care femeile nu îl pot ierta într-o relație
O lipsă a vieții intime este, de asemenea, un semn că relația voastră nu este una roz. Dacă înainte aveați o viață intimă activă și deodată există o problemă, atunci ar trebui să îți pui un mare semn de întrebare. Este vorba despre o altă persoană? Ce probleme are partenerul? Scuzele repetate că este obosit, că nu are chef și o lipsă a gesturilor de tandrețe sunt semne clare că relația voastră se apropie de final. De asemenea, dacă nu te mai sărută dimineața și nu mai face gesturi frumoase, să îți aducă flori, atunci e clar că relația voastră scârțâie.