Connect with us

Revistateo.ro

Sfântul Nifon, prăznuit pe 11 august. Cine a fost acesta

Credinta

Sfântul Nifon, prăznuit pe 11 august. Cine a fost acesta

An de an, pe data de 11 august, este prăznuit Sfântul Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, înțelept învățător al dreptei credințe ortodoxe și al valorilor Sfintei Evanghelii. În calendar, această sărbătoare este marcată cu o cruce neagră.

Acesta a fost o personalitate marcantă a vieții spirituale și culturale creștine românești de la începutul secolului al XIV-lea. A avut mai multe fapte de credință și a ajutat Biserica din Țara Românească, atunci când era o perioadă dificilă pentru țara noastră.

Între cei care au luminat viața duhovnicească și culturală a poporului român se numără și Sfântul Nifon. El este primul sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, care a rămas în memoria Bisericii ca fiind înțelept Arhipăstor și grabnic ajutător.

Fiind apreciat și iubit de popor, Sfântul Ierarh Nifon rămâne, peste veacuri, o pildă luminoasă de credință și trăire în Hristos.

Și-a dedicat întreaga viață studiului cărților sfinte și, la numai nouă ani după ce a trecut în neființă, a devenit primul sfânt canonizat în țara noastră.

Citește și: Rugăciunea care se spune în postul Sfintei Marii, pentru însănătoșire

În anul 1505 a fost nevoit să părăsească țara, retrăgându-se la Mănăstirea Dionisiu în Sfântul Munte, unde a și a plecat dintre noi la data de 11 august 1508. A fost canonizat în ziua de 16 august 1517 la Argeș, cu prilejul târnosirii mănăstirii lui Neagoe Basarab. A fost fixată ca dată de pomenire ziua trecerii sale la Domnul, adică 11 august.

Citește și: Rugăciunea celor trei dimineți care îți purifică sufletul și te ajută să îți îndeplinești dorințele

De numele Sfântului Ierarh Nifon se leagă și darul acestuia oferit spiritualității și culturii noastre naționale. Este vorba despre apariția trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Tetraevangheliarul” (1512), toate tipărite, la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, de către Radu cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgoviște.

Procesiuni în Târgoviște și în Craiova cu ocazia prăznuirii Sfântului Nifon

În această sfântă zi de sărbătoare, numeroși credincioși din Arhiepiscopia Târgoviștei cât și din eparhiile învecinate și din întreaga țară au posibilitatea să participe la cea mai importantă manifestare spirituală și culturală din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Azi are loc pelerinajul tinerilor și procesiunea cu racla Sfântului Ierarh Nifon prin centrul vechi al orașului Târgoviște.

Și la Craiova, oamenii au posibilitatea de a participa la Catedrala Mitropolitană la o procesiune cu sfintele moaște în jurul Catedralei.

Și pentru că suntem încă în zi de post, astăzi se recomandă să dăm de pomană oamenilor săraci. De asemenea, nu trebuie să ne certăm.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top