Connect with us

Revistateo.ro

Rugăciunea celor care nu pot avea copii

Credinta

Rugăciunea celor care nu pot avea copii

Dintr-un motiv sau atul, unele persoane nu pot avea copii și ajung să se deznădăjduiască din pricina acestui lucru.

După ani de așteptări, atunci când totul pare în zadar, unele cupluri ajung să aibă un copil pe care și l-au dorit foarte mult. Unii recunosc faptul că s-au rugat foarte mult pentru această minune din viața lor. Iată rugăciunea pe care o poți spune în cazul în care nu poți avea copii. Împreună cu partenerul o puteți rosti zilnic. Este o rugăciune puternică, pe care nu trebuie să o omiți în încercarea de a avea un bebeluș.

Sfântul Efrem este cel la care multe cupluri se roagă pentru o minune în viața lor. Rugăciunea se spune în orice moment de impas în cuplu, de ambii parteneri. Alături de post și de multă credință, rugăciunea face minuni.

Citește și: Rugăciunea Sfintei Cruci care te scapă de toate relele din viața ta

„O, Sfinte Efrem, grabnic ajutătorule al celor ce se roagă ţie, primind puţina noastră rugăciune, vino în ajutorul nostru. Întristată este inima noastră că nu ne-am învrednicit a aduce pe lume copii. Mare este darul naşterii de prunci şi mult se bucură părinţii de copiii lor! Dar, din pricina păcatelor noastre, noi suntem lipsiţi de această bucurie.

Ştim că multe femei care erau apăsate de felurite boli, şi cărora doctorii le spuseseră că pântecele lor va rămâne neroditor, s-au rugat ţie şi au primit ceea ce ceruseră. Cine poate spune veselia lor, când au văzut pruncii veniţi pe lume, după rugăciuni fără număr? Sau cine poate spune veselia bărbaţilor care, deşi aflaseră de la doctori că nu vor putea avea copii, au crezut mai mult în ajutorul tău, decât în ştiinţa acelora?

Şi noi credem că ne poţi ajuta, chiar dacă răbdarea nostră s-a împuţinat şi credinţa noastră este puţină. „Dă-le lor pântece sterp şi sâni fără lapte”, le-a blestemat proorocul Osea pe femeile israeliţilor care au părăsit legea lui Dumnezeu. Ocroteşte-ne, sfinte, să nu cadă şi peste noi pedeapsa dumnezeiască, ci, ştiindu-ne păcatele, învaţă-ne să ne pocăim sufletele prin pocăinţă.

Roagă-te pentru noi, Sfinte Efrem, ca îndreptându-ne viaţa, să primim şi bucuria de a avea copii. Şi dacă îi vom avea, să îi creştem în dreapta credinţă, fiindu-le pildă de vieţuire creştinească. Iar dacă, din pricini neştiute de noi, Dumnezeu ne va lăsa lipsiţi de acest dar, roagă-te să mergem pe calea rugăciunii, pe calea cea îngustă care duce în Împărăţia Cerurilor.

Întăreşte-ne Sfinte Efrem, ca în viaţă să nu căutăm voia noastră, ci voia dumnezeiască şi în tot locul să-I aducem laudă lui Dumnezeu Celui iubitor de oameni, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top