Astro-FUN
Femeile „rele” din zodiac. Cei din jur sunt permanent intimidați de ele
În timp ce unele femei preferă o viață calmă și fără prea mult neprevăzut, există și femei care sunt mereu dornice de aventură și parcă au mereu bagajul pregătit la ușă pentru a pleca într-o nouă experiență de neuitat.
Iată care sunt femeile „rele” din zodiac și care fac mereu numai ce vor ele, iar independența și aventura sunt cuvintele după care se ghidează permanent.
Femeia Săgetător este de neoprit atunci când își dorește un lucru sau un bărbat. Dă dovadă de o ambiție ieșită din comun și nu se dă în lături de a-i face pe ceilalți să sufere, dacă așa își poate atinge scopul propus. În relația cu partenerul, aceasta rămâne loială și fidelă cât timp partenerul îi înșelege nevoia de libertate și o sprijină permanent în planurile sale care pot părea uneori nebunești.
Citește și: Zodiile care suferă în luna octombrie
La rândul său, femeia din zodia Berbec este genul de femeie greu de stăpânit. Are mult tupeu, este îndrăzneață și reușește să se descurce în orice situație, oricât de complicată ar părea pentru ceilalți. De asemenea, este foarte ambițioasă și nu se gândește de două ori înainte să facă un lucru, iar tocmai acest lucru îi poate crea probleme uneori.
Citește și: Ce slăbiciuni au mamele, în funcție de zodie
Femeia Berbec este obișnuită cu atenția exclusivă a celor din jurul său, iar atunci când simte că ceilalți nu o consideră centrul universului lor, vor spune direct și fără menajamente ce le deranjează, fără a se gândi la sentimentele lor.
Femeia Leu iubește să conducă totul
Despre femeia din zodia Leu se știe deja faptul că iubește aventura și nu îi este teamă de nimic. Aceste lucruri i-ar putea face pe cei din jurul său să se simtă nesiguri pe sine. De multe ori, și partenerul de viață va avea acest sentiment și va trebui să se învețe cu îndrăzneala și cu lucrurile pe care femeia din zodia Leu le face fără teamă.
S-a născut pentru a domina și pentru a conduce, așa că nu va face casă bună cu un bărbat care își dorește aceleași lucruri într-o relație. Cei din jur o vor considera adesea o „femeie rea” tocmai pentru că se simt intimidați de puterea sa.