Connect with us

Revistateo.ro

Sărbătoare pe 1 octombrie. Acoperământul Maicii Domnului. Ce NU trebuie să faci în această zi

Credinta

Sărbătoare pe 1 octombrie. Acoperământul Maicii Domnului. Ce NU trebuie să faci în această zi

Pe 1 octombrie, în fiecare an, este prăznuit Acoperământul Maicii Domnului, o sărbătoare rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne.

În timp ce se făcea priveghere în această biserică în anul 911, pentru salvarea cetății care era asediată, la ora 4 dimineața, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi.

Se spune că Sfântul Acoperământ era ținut în mâini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții, dar și mucenicii.

Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, și mă minunez!”, potrivit crestinortodox.ro.

Astăzi, persoanele care se tund nu trebuie să arunce sau să ardă părul, fiindcă ar putea fi luat de vrăjitoare, care vor face farmece. Gospodinele perepară plăcint de post, umplute cu mere sau dovleac

De asemenea, animalele trebuie stropite cu apă sfințită, pentru a fi ferite de rele pe timpul iernii.

Credincioșii sunt sfătuiți ca astăzi să țină post, să evite să coasă și să spele. De asemenea, astăzi nu este o zi în care să se certe cu ceilalți.

Iată acastistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Troparul, glasul al 4-lea

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine, Împărăteasa lor, stând în biserica din Vlaherne și ascultând rugăciunile tale pentru toată lumea, cu bucurie cântă ție:

Bucură-te, bunăvoința Tatălui celui mai înainte de veci, Bucură-te, încăpere preacurată a lui Dumnezeu, a Fiului cel fără de ani, Bucură-te, locuință umbrită de puterea Duhului Sfânt, Bucură-te, mirare neîncetată a cetelor îngerești,Bucură-te, spaima cea grozavă a puterilor celor întunecate ale iadului,Bucură-te, ceea ce ești întâmpinată în văzduh de Heruvimii cei cu ochi mulți.

Bucură-te, cea ale cărei laude le cântă Serafimii cei cu câte șase aripi, Bucură-te, preabunule Acoperământ, căruia cu credință ne închinăm și noi, neamul creștinesc, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Condac 2:

Sfântul Andrei cu Epifanie, văzându-te în biserică, în văzduh, rugându-te lui Dumnezeu pentru creștini, au cunoscut că ești Maica lui Hristos Dumnezeul nostru și, căzând la pământ, cu credință s-au închinat sfântului tău Acoperământ, cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelegere neînțeleasă ești Născătoare de Dumnezeu Fecioară întru apărarea poporului ortodox; pentru aceasta vrăjmașii noștri nu se pricep cât de puternică este rugăciunea Maicii lui Dumnezeu; însă noi, bineștiind atotputernica ta apărare, cu umilință cântăm ție:

Bucură-te cea preamilostivă, mângâierea tuturor celor scârbiți și împovărați, Bucură-te, povățuitoarea neadormită a tuturor celor orbiți și rătăciți, Bucură-te, ceea ce cu rugăciunile tale degrabă potolești mânia lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră, Bucură-te, ceea ce cu atotputernică amenințarea ta potolești patimile noastre cele rele.

Bucură-te, puternică deșteptare a conștiințelor adormite, Bucură-te, cea prin care iadul suspină și duhurile răutății tremură, Bucură-te, cea prin care se deschid nouă, credincioșilor, porțile raiului, Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top