Staruri
Catinca Roman, un exemplu de doamnă! A slăbit 7 kilograme cu sport și o dietă sănătoasă
Catinca Roman, sora mai cunoscutei prezentatoare tv Oana Roman, a reușit să slăbească în ultima vreme 7 kilograme și asta cu o ambiție de nezdruncinat.
Vedeta, cunoscută mai ales în lumea designerilor din România, a mărturisit că îi face mare plăcere să alerge pe bandă. Motivul pentru care Cati vrea să slăbească nu este neapărat ca să scape de kilograme, ci ca să prindă o formă ideală.
„Am slăbit 7 kilograme, se așează altfel hainele pe mine. Aș vrea să particip la un maraton. Nu m-am îndrăgostit, dar am ajuns la un nivel interior și psihic la care mă simt foarte bine și îmi doresc să mă perfecționez.
Toată lumea vine la sală cu nervi, am venit o dată așa montată și am alergat 40 de minute la bandă. Vreau să ajung la o anumită formă, nu la anumite kilograme”, a spus Catinca Roman la tv.
Catinca își vede de viața ei, în ciuda gurilor rele
„Din experiența mea, nu merită să ții cont de părerea celorlalți. Trebuie să faci ce simți pentru că, de foarte multe ori uităm că trăim o singură viață. Sigur, există niște limite.
Dar fiecare își stabilește limitele sale și nu cred că principiile și valorile pe care le alegi trebuie să conforme cu cele ale majorității”, i-a spus Catinca Roman prezentatoarei tv Oana Turcu.
CITESTE SI: Cum a slăbit Ioana Ginghină 10 kilograme în 30 de zile
Cum a slăbit 50 de kilograme Maria, ajutată de Cori Grămescu: „A mâncat mereu multe…”