Connect with us

Revistateo.ro

Cura de Slabire

Dieta militară. Cum slăbești cinci kilograme în numai trei zile, extrem de simplu

Toată lumea își dorește câteva kilograme în minus înainte de sărbători. Iar până atunci nu mai este foarte mult timp, așa că o dietă este binevenită pentru a scăpa de greutatea în exces.

În timp ce multe persoane apelează la dietele pe bază de proteine, trebuie să știi faptul că nu tuturor persoanelor li se potrivesc astfel de diete. Specialiștii recomandă niște analize medicale înainte de ține orice dietă, pentru a evalua starea de aănătate.

Sucul de lămâie, mirodeniile, muştarul, apa, cafeaua neagră, ceaiul şi îndulcitorii fără calorii sunt acceptaţi în dietă. Întregul proces durează doaert trei zile, timp în care poți slăbi chiar și cinci kilograme. Respectă cantitățile de mâncare.

Dacă vrei să ţii dieta de două ori consecutiv, trebuie să faci o pauză de patru zile între repetări.

Dieta militară. Ziua 1

Mic dejun: Jumătate de grapefruit, o felie de pâine, o cană de cafea sau ceai şi două linguri de unt de arahide.

Prânz: jumătate de ton, o cană de ceai sau cafea şi o felie de pâine.

Cină: O porţie de carne combinată cu o cană de fasole verde, jumătate de banană, o cană de îngheţată de vanilie şi un măr.

Citește și: Dieta cu ouă și portocale. Slăbești 14 kilograme în 15 zile

Dieta militară. Ziua 2

Mic dejun: Un ou, jumătate de banană şi o felie de pâine.

Prânz: un ou fiert, un borcănel de brânză cottage şi cinci crakers.

Cină: doi cremvursti, jumătate de cană de morcovi, o cană de broccoli, jumătate de banană şi jumătate de cană de îngheţată de vanilie.

Dieta militară. Ziua 3

Micul dejun: o felie de brânză cheddar, cinci crackers şi un măr.

Prânz: un ou fiert şi o felie de pâine.

Cină: o porţie de ton, jumătate de banană şi o cană de îngheţată de vanilie.

Pentru rezultate garantate, combină această dietă cu sport, potrivit girly.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Cura de Slabire

To Top