Connect with us

Revistateo.ro

Star

Antrenorul Gianluca Vialli a învins cancerul

Cunoscutul antrenor Gianluca Vialli a învins cancerul. A luptat din greu pentru sănătatea sa în ultimii ani, iar astăzi vorbește despre cum a reușit să supraviețuiască unei boli care face zi de zi numeroase victime.

Gianluca este fosul coechipier și antrenor al lui Dan Petrescu la Chelsea. Într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera, Vialii vorbește despre viața sa.

„Am considerat-o o simplă fază din viaţa mea pe care a trebuit să o trăiesc cu curaj şi din care să învăţ ceva. Purtam un pulover pe sub cămaşă pentru ca lumea să nu remarce nimic, să fiu acelaşi Vialli pe care-l ştiau.

Apoi am decis să-mi spun povestea şi să trec totul într-o carte. Sunt bine acum, foarte bine într-adevăr. A trecut un an şi am din nou un fizic bestial, deşi nu ştiu cu certitudine cum se va termina acest meci.

Viaţa este făcută din zece la sută ceea ce ni se întâmplă şi din 90 la sută cum o înfrunţi. Sper ca povestea mea să-i inspire pe cei care sunt la răscruce în viaţă”, a declarat Vialli, în vârstă de 54 de ani.

Vialli a evoluat pentru formaţiile Cremonese, Sampdoria, Juventus şi Chlesea, acumulând 59 de selecţii în naţionala Italiei.

CITEȘTE ȘI: Cazul William Robertson ne arată că trăim într-o lume fără sentimente

Numele membrilor trupei „Goodbye to Gravity”, pe planeta Marte

Daniel Buzdugan îi ia apărarea Patriarhului Daniel în controversa Catedralei Mântuirii Neamului

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Star

To Top