Regalitate
Kate Middleton, prima declarație despre Meghan Markle
Veștile că Meghan Markle și Kate Middleton nu s-ar avea prea bine i-au întristat pe fanii celor două ducese, mai ales că prinții William și Harry se înțeleg foarte bine și au avut o relație specială de la plecarea dintre noi a prințesei Diana.
Au existat o mulțime de speculații în legătură cu relația celor două cumnate, mai ales că fac parte din lumi complet diferite. În timp ce Kate și-a petrecut aproape toată viața învățând eticheta regală, Meghan Markle a avut o carieră înfloritoare ca actriță și s-a implicat în mai multe campanii umanitate.
În timpul unei vizite la Leicester, acolo unde erau comemorate cele cinci victime ale accidentului de elicopter care s-a prăbușit, luna trecută, lângă Stadionul King Power Stadium, Kate și William au trecut și pe la Universitatea Leicester.
Citește și: Prințul Charles are temeri legate de copilul prințului Harry și al lui Meghan Markle
Întrebată despre viitorul bebeluș regal, Kate a spus: „Da, absolut, sunt foarte încântată de Meghan și noul bebeluș. Este un moment special, iar George, Charlotte și Louis vor avea un văr. Așa că e foarte special”.
View this post on Instagram
Și reporterul britanic Katie Nicholl susține de asemenea că Meghan și Kate nu se află în nicio dispută. „Kate și Meghan sunt persoane foarte diferite și nu au foarte multe lucruri în comun, însă fac un efort să se înțeleagă. Problemele sunt între frați”, a precizat Nicholl.
Meghan Markle și Harry vor deveni părinți în primăvara anului viitor
Meghan Markle și Prințul Harry s-au cununat religios pe 19 mai în cadrul unei ceremonii fastuoase la care au participat sute de persoane. În urmă cu câteva săptămâni, acești au anunțat că așteaptă pe lume venirea primului lor copil. Nașterea este preconizată în primăvare viitoare, iar Meghan a decis să încalce eticheta regală și să nască acasă.
De partea cealaltă, Kate Middleton formează o familie extrem de fericită cu prințul William, cu care are 3 copii.
foto: Hepta.ro