Horoscop
Horoscop 28 decembrie 2018. Zi de neuitat pentru o zodie
Horoscop 28 decembrie 2018. Citește horoscopul zilei de vineri și vezi ce îți rezervă astrele pentru final de an. Se anunță o zi de vis pentru trei zodii.
Horoscop 28 decembrie 2018 BERBEC
Nu te grăbi să extragi azi o concluzie, pentru că încă nu ai descoperit toate căile de a ajunge acolo unde doreşti. Stai puţin şi cântăreşte cât de multe opţiuni ai la dispoziţie şi ai să fii uimit de bogăţia de soluţii.
Aşteaptă, culege noi şi noi informaţii, ascultă ce-ţi împărtăşesc şi alţii, pentru că tot ce vine acum înspre tine va crea o paletă foarte largă şi foarte variată de alternative pe care le vei putea folosi în avantajul propriu.
Nimeni nu-ţi cere să iei decizia pe loc, deci adună în continuare cât mai multe idei şi soluţii, ca să ai de unde alege, la final!
Horoscop 28 decembrie 2018 TAUR
Apare o schimbare de direcţie complet neaşteptată în planurile tale şi, deşi pe moment te cam derutează, după ce îţi vei recăpăta orientarea în spaţiu, vei descoperi cât de bine sună acest sens nou.
E un noroc chior, profită de el, pentru că s-ar putea să nu se mai ivească altul prea curând, ca atare totul depinde de promptitudinea cu care valorifici această ocazie rarisimă.
Succesul depinde enorm de câteva aspecte ce ţin absolut de şansă: să fii la locul potrivit în momentul potrivit pentru a primi beneficiile acestui eveniment neaşteptat.
Horoscop 28 decembrie 2018 GEMENI
Nimeni nu te întrece când vine vorba de discursuri, pentru că ai o minte foarte organizată, informaţii solide pe care te bazezi şi un real talent oratoric.
Dacă ai ocazia de a vorbi în faţa unui grup mai larg de persoane, fie că e vorba de un auditoriu necunoscut sau doar de familia strânsă în jurul tău.
Tot ce transpui acum în cuvinte este plin de învăţăminte, de informaţii importante, şi pot oferi şi altora idei şi inspiraţie creatoare, dacă ai ceva de spus, spune-o sus şi tare, nu sta în banca ta, pentru că eşti un as în conversaţie şi orice comunicare orală.
Practic, o afirmaţie pe care o faci azi cu voce tare se va transforma rapid în fapte deci poţi să verbalizezi una din marile tale dorinţe, ca să prindă contur mai repede.
Horoscop 28 decembrie 2018 RAC
Prea te gândeşti doar la planurile care nu ţi-au ieşit iar această atitudine negativistă şi pesimistă nu e deloc benefică pentru a te concentra la ce ai de făcut.
Au fost şi foarte multe aspecte excelente, şi multe recompense obţinute, şi enorme satisfacţii pe parcurs, dar eşti obsedat de un eşec major la care, faci ce faci, şi revii mereu cu gândul.
Ar fi bine să laşi acel moment undeva în trecut, bine îngropat printre amintiri care nu mai au nici un rol în prezent, şi să scoţi la lumină lista lungă de succese şi realizări cu care te poţi mândri. Acestea contează acum, nu greşelile sau eşecurile personale!
Horoscop 28 decembrie 2018 LEU
Ai muncit enorm ca să ajungi cel care eşti acum şi ar trebui să fii mulţumit de rezultate. Eforturile tale au ajuns într-un punct în care deja se vede tot ce ai realizat şi ai construit, pentru că nivelul atins te satisface şi îţi dă motive să fii mândru de tine.
Nu ai primit nimic pe gratis, a fost o luptă grea şi de durată atât de tine însuţi, cât şi cu lumea din jur, dar iată că ai ajuns la bilanţ şi ai cu ce te lăuda!
Munca ta e recompensată pe merit, eşti apreciat sincer pentru cel care eşti acum, deci ai motive să te iubeşti şi tu pe tine însuţi mai mult!
Horoscop 28 decembrie 2018 FECIOARĂ
Ai chiar în mâna ta cel mai eficient instrument de a-ţi croi singur viitorul. E vorba de optimism, de care, cel puţin acum, te poţi bucura în cantităţi considerabile.
Cât timp reuşeşti să te menţii pe aceeaşi pantă ascendentă, crezând cu tărie în reuşita planurilor tale, nimic nu te va opri din elan şi vei ajunge acolo unde îţi doreşti fără nicio piedică.
Gândirea pozitivă naşte o atitudine pozitivă în faţa oricărei provocări, astfel încât să treci la etapa următoare mult mai simplu. Spune-ţi că orice se poate cât timp vrei acel lucru, şi va deveni mai uşor decât crezi!
Horoscop 28 decembrie 2018 BALANȚĂ
Tot elanul tău este ţinut în frâu de o serie de condiţii defavorabile acţiunii pe care doreşti să o porneşti. Deşi deţii toate resursele necesare pentru a evolua repede spre succesul visat, nu depinde numai de tine să începi acum acest proiect, tocmai de aceea simţi că ceva te trage mereu înapoi.
Poate e chiar propria ta frică de a nu greşi, dar dacă te motivezi mai bine, vei depăşi şi rezervele, şi piedicile care vin din tine, cât şi pe cele puse de ceilalţi.
Horoscop 28 decembrie 2018 SCORPION
Toate par să se fi împotmolit într-un punct critic de unde, momentan, nimic nu se mai mişcă. Nu insista să treci azi peste acest hop, pentru că nu deţii resursele necesare pentru o reuşită.
Eşti pesimist, lipsit de energie, moralul e la pământ iar motivaţia e zero. Cu asemenea bagaj sărac la tine, cum să depăşeşti momentul cu capul sus? Aşteaptă, stai până se mai clarifică lucrurile şi, după ce va trece furtuna, vei privi lucrurile cu totul altfel decât acum.
Dacă tot stai pe loc, nu-ţi turna cenuşă în cap, plângându-ţi de milă, ci informează-te!
Horoscop 28 decembrie 2018 SĂGETĂTOR
Trebuie să lupţi pentru a dovedi adevărul într-o situaţie tensionată din care ai avut multe de pierdut: imagine, credibilitate, reputaţie, dar ai acum şansa de a restabili echilibrul firesc şi de a-ţi recăpăta poziţia meritată.
Nu permite nimănui să te jignească pe nedrept, apelează la toate armele din dotare pentru a demonstra că eşti corect şi nu te simţi vinovat de nimic.
Alţii sunt cei care încearcă să arunce vina pe umerii tăi ca să scape basma curată, dar nu trebuie să accepţi asemenea nedreptate. Poţi scăpa fără urmări, dar trebuie să te ridici pentru drepturile tale!
Horoscop 28 decembrie 2018 CAPRICORN
Lucrurile bune se clădesc lent, iar lecţia răbdării o vei învăţa şi zilele acestea printr-un eveniment care te convinge că uneori merită să aştepţi oricât până ce ajungi acolo unde speri.
După o perioadă lungă de efort şi de răbdare, iată că poţi pune mâna pe rezultatele concrete ale eforturilor depuse şi ai toate motivele să fii mândru de tine.
Nu te aştepta, aşadar, la rezultate imediate, pentru că eşti implicat într-un proiect care evoluează extrem de lent, dar măcar ai garanţia că la capăt este exact ceea ce ai planificat.
Horoscop 28 decembrie 2018 VĂRSĂTOR
Veştile care sosesc de peste tot au un efect mobilizator asupra ta, pentru că ai şansa de a participa la o activitate colectivă alături de oameni pe care îi apreciezi.
Începi ceva nou, ceva ce te entuziasmează la maximum, de aceea te apuci de treabă cu un chef fantastic, motivat de ambiţia celor din jur.
Încearcă să-ţi păstrezi acest tonus cât mai mult timp de acum încolo, cuprins un aer proaspăt, perfect pentru ceea ce ai de făcut de acum încolo. Te simţi bine alături de prieteni.
Horoscop 28 decembrie 2018 PEȘTI
Este o zi extrem de oscilantă, pentru că treci de la plus la minus şi de la bucurie la tristeţe de la o oră la alta. Cu alte cuvinte, ai parte de ambele feţe ale monedei într-o singură zi, tocmai de aceea numai de tine depinde cum ţii sub control aceste trăiri, ca să nu laşi pe niciuna să te copleşească.
Fiecare dintre aceste atitudini contrare se potriveşte unei anumite situaţii, deci aici intervine intuiţia ta, pentru a te folosi de starea ta în locul şi momentul oportun.
Horoscop zilnic oferit de ACVARIA.COM.