Connect with us

Revistateo.ro

Exatlon

Beatrice Olaru le închide gura criticilor care spun că și-a prefăcut accidentarea

Beatrice Olaru este cea mai contestată concurentă de reality-show din ultimii ani. Războinica s-a ales cu trofeul Exatlon și cu cei 100.000 de euro, dar nu și cu simpatia generală a telespectatorilor.

Betty, așa cum i-au spus colegii pe tot parcursul competiției, este acuzată că s-a prefăcut bolnavă pentru a sensibiliza audiența. Astăzi, Beatrice le dovedește tuturor cârcotașilor că piciorul ei este în orteză, iar durerile au fost cumplite după accidentările succesive din Republica Dominicană.

„Am fost nevoită să îmi imobilizez piciorul într-o orteză, fiindcă mă durea foarte tare şi nu mai puteam să merg! Mi se şi umflase puternic!

Medicii mi-au zis că, timp de trei săptămâni, trebuie să o port şi să stau cuminte, să nu mă mişc prea mult! Asta este situaţia în acest moment”, a spus Betty pentru WOWbiz.ro, sâmbăta trecută!

„Nu ştie cum să mai sensibilizeze oamenii”, ”nu are nimic”,”este sănătoasă tun”, au fost doar câteva dintre mesajele trimise de fanii show-ului pe adresele de socializare.

„Este destul de ciudat ce se întâmplă. Jumătate de suflet simte că nu se poate bucura de ce s-a întâmplat. Am ajuns în ţară şi m-am lovit de un val de oameni care ma critică şi mă judecă fără să mă cunoscă. Aşa cum am spus şi în momentul ceremoniei, a fost un moment în care nici n-am îndrăznit să sper.

Însă când mă uit la trofeu văd multă muncă. Toată munca mea din ultimii ani a fost resplătită prin acest traseu. Lumea nu întelege că Exatlon nu este un sport olimpic, sau un sport pentru care te antrenezi ani de zile. Acolo punctele se joacă pe final, iar acolo a fost mereu diferit”, a spus la Kanal D.

„Eu nu am furat acest trofeu nimănui. Nu a fost al lui Alin acest trofeu. Şansele au fost 50-50 pentru amândoi. Trofeul a fost al tuturor”, a mai spus Betty.

„A fost un fel de şoc pentru mine, atunci când am sărit în apă. Nu m-am gândit să nu intru, însă mă gândeam doar cum aş putea să ies. De la toţi băieţii am învăţat.

De la Alin, Iulian, iar Călin a stat cel mai mult cu mine să mă ajute. Doru şi Silaşi, toţi m-au ajutat.”, a declarat Beatrice la FanArena.

„Mulţi nu au înţeles. Acest regulament este valabil pentru mai multe ţări. Au jucat mai multe ţări aşa. Regulamentul nu a fost făcut de România, nici de KanalD.”, a spus Vladimir Drăghia, în apărarea câştigătoarei Beatrice.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Exatlon

To Top