Credinta
De ce se despart tinerii după un an de cununie. Ce spune părintele Ilarion Argatu
De ce se despart tinerii la un an sau doi după ce s-au cununat? Părintele Argatu îţi dezvăluie ce se întâmplă, de fapt, cu aceste cupluri și care este motivul acestor despărțiri neașteptate.
„Părinte, de vreo șase ani sunt cu o fată cu care m-am căsătorit anul trecut. Vă rog, să-mi spuneți, cum se explică faptul, că înainte de cununie ne-a înțeles așa de bine, timp de vreo șase ani, dar din momentul când ne-am cununat, relația nu mai merge, a devenit tensionată, nu ne putem înțelege, din orice motiv ne certăm, ea nu mă mai dorește, nu mă suportă și vrea să ne despărțim.
Vorbește zilnic pe calculator cu un italian, iar dacă mă apropii de ea închide rapid orice conversație; ba mai mult, are grijă de fiecare dată să șteargă tot ce vorbește cu el… Vă rog, părinte, din suflet, dați-mi un sfat și spuneți-mi ce rugăciuni să fac pentru aflarea adevărului și cum să mă comport!”
„Pentru că nu ați cerut de la începutul relației voastre, binecuvântarea lui Dumnezeu, prin Taina Sfintei Cununii, ci ați început viața cu păcatul curviei și ați mers așa ani la rând, un diavol (diavolul curviei) a avut de câștigat de pe urma păcatelor voastre.
În momentul când v-ați cununat, l-ați fugărit dintre voi, prin Taina Cununiei, și el v-a pierdut”, a spus părintele Ilarion Argatu potrivit ortodoxia.me.
Ce e de făcut
Pentru aceasta, ne spune Părintele Ilarion Argatu, a fost degradat și batjocorit de către tartarul iadului și a fost trimis din nou, dar și pe alții ca să-l ajute, ca să distrugă unirea pe care ați primit-o de la Dumnezeu, între voi, prin Taina Sfintei Cununii și să vă tragă din nou în jos, la păcat și să vă câștige la iad.
În fiecare seară și dimineață să faceți câte șapte metanii și spuneți rugăciunea: „Doamne, iartă păcatele mele și ale soției mele și o întoarce cu dragoste către mine; alungă pe dezbinătorul căsniciei noastre de la noi, întărește căsnicia noastră cu înger păzitor puternic, ca să Te lăudăm până la sfârșit”. Citiți acatistul Acoperământul Maicii Domnului în zi de miercuri și Acatistul Mântuitorului și al Sfântului Ciprian, vinerea.
Citește și: Rugăciunea pentru îndeplinirea tuturor dorințelor