Minerva
Zodia care va suferi cele mai multe transformări în acest an
Horoscop Minerva 2019 Fecioară. 2019 are toate ingredientele cosmice pentru un an special pentru cei născuți în semnul Fecioarei, atât ca dezvoltarea personală, cât și prin parteneriate și relații.
Schimbarea a fost deja resimțită în domeniu încă din septembrie 2018 și va continua ascendent și în acest an.
Este un an ideal pentru căsătorie sau creștere prin intermediul unui parteneriat, mulți dintre nativii acestui semn vor deveni părinți sau vor da naștere unor idei noi.
Până în luna mai este nevoie de un anumit control pentru a intra într-un anumit cadru, iar din acel moment până în septembrie, cel puțin, va urma o perioadă de creștere intensă.
Este posibil să îți organizezi un regim de viață cu ore fixe care să mănânci dar să fii și cu ochii pe cântar deoarece dieta ta până în august – septembrie ameninţă să dea pe dinafară.
Sănătatea este mult îmbunătățită faţă de anii trecuţi, dar totuși, trebuie să o urmăreşti atent. Dragostea și viața socială au început să devină mai interesante de pe la sfârşitul anului trecut și ai simțit primele schimbări.
Acum, schimbările și entuziasmul se accelerează, pe măsură ce planeta iubirii care pentru tine este Uranus, care este în Taur și care s-a mutat ferm în Casa a 9-a, încă de anul trecut, pentru următorii șapte ani.
Va fi un an al prosperității și al vieții trăite din plin, un an al plăcerilor senzuale, al optimismului și a extinderii orizonturilor îndepărtate. Tendința care va continua și în anul 2020. Stima de sine şi încrederea în sine au fost minunate anul trecut si vor fi minunate și în 2019.
Prieteniile au fost testate anul trecut, iar această tendință continuă și anul acesta. Există o nevoie interioară de a elimina prietenii falși, de a separa oile de capre. În principal, toate se schimbă brusc și precipitat. Este un an (și mulți ani care vor vini) de a învăța să te lași dus de val și să te adaptezi la schimbare.
Cosmosul nu te va lăsa să să te cufunzi într-un râu de senzații, chiar dacă va fi unul plăcut. Nu încearcă să te tortureze și nici să te obosească, are atât de multe alte delicii noi pentru tine dar trebuie să te facă să te rupi de atașamentele care nu îți mai sunt de folos.
Cele mai importante domenii de interes îm 2019 vor fi corpul, imaginea și aspectul personal, plăcerile organismului și finanțele după 3 decembrie și familia, preocupările legate de ea, sănătatea, dragostea și activitățile sociale, un trend care va continua mulți ani de acum încolo.
Căile tale de împlinire majoră în anul următor sunt corpul, imaginea, apariția personală și bucuriile plăcerii senzuale până la 16 noiembrie și după 16 noiembrie, finanțele, religia, filozofia, călătoriile în străinătate și învățământul superior.
Oportunitățile anului
Credința în tine și o atitudine îmbunătățită față de viață sunt cele mai bune oportunități. Jupiter va rămâne în semnul său până la sfârșitul lui noiembriem nai orecis 3 decembrie și îți va aduce beneficii dacă dorești să mergi înainte cu viața ta. Șansele de reușită sunt în jurul tău undeva de pe la mijlocul anului.
Limitările anului
Permite oamenilor noi să intre în viața ta fără să se simtă amenințați și să învețe să te susțină. Nu ai niciun motiv să te simți mai puțin atent de ceilalți oameni acum, deoarece ești membru de care are nevoie orice echipă căreia te alături în 2019.
Domenii de interes
Dragoste: Casa a 7-a a dragostei și a relațiilor sociale devine o importantă casă în acest an și pentru încă mulți ani de acum încolo.
Așa cum am menționat, este o zonă foarte interesantă a vieții, dar și foarte instabilă. Pot avea loc acum și căsătorii și divorțuri care vor zgudui întregul cerc social din care faci parte.
Modele vechi sunt distruse ca să se formeaza altele noi. În multe cazuri, vedem o ruptură aproape totală cu tradiția și cu trecutul. Te duci pe drumul tău, în felul tău. Pari să ignori complet tot ceea ce ai învățat vreodată despre dragoste și relații, mai ales dacă aceste lecții au venit de la părinți, profesori sau societate.
Vei afla singur ce îți priește. Vei învăța despre dragoste prin încercări și greșeli și în timp ce vei face câteva erori pentru că ele sunt inevitabile, vei avea, de asemenea, multe succese, multe trăiri speciale și vei descoperi multe lucruri legate de dragoste. E ca și cum ai vrea libertatea totală.
Vrei să te poți iubi cu cine vrei, când vrei. Nu dorești să fi legat acum, imediat, dar în timp ce mulți dintre voi s-ar putea căsători în anii următori, oportunitatea acestui lucru rămâne încă în discuție.
Schimbările de afecțiune, bruscă și rapidă, sunt probabil un simptom curios în zilele noastre. Aceste schimbări sunt la fel de confuze pentru tine, ca și pentru iubitul sau iubita ta.
Poți fi îndrăgostit un minut și să refuzi dragostea în următorul minut ca apoi să fii iar îndrăgostit. Scenariul cel mai probabil este o serie de iubiri, care sunt ca și căsătoria.
Adevărul este că te afli într-o perioadă de experimentare socială. Bucură-te de ceea ce ai. Nu rămâne blocat în nici o experiență prea mult timp. Nu plânge când un înger pleacă, căci în spatele lui este arhanghelul.
Cea mai frumoasă formă de dragoste ar fi aceea în care schimbarea și experimentarea se pot întâmpla în cadrul uneia și aceleiași relații, dar acest lucru se întâmplă destul rar.
Dragostea vine brusc si iese din cadru tot în acest an.
Nu știi niciodată când te va greva în sentimente. Nu știi niciodată când va pleca. Bucură-te întotdeauna de momentul pe care îl trăiești. Te vezi foarte bine și foarte mult, ceea ce nu este rău.
Ești atras de oamenii de știință, de medici, de profesioniști din domeniul sănătății și de astrologi, de tipi spirituali și creativi. Oportunități romantice pot apărea în cele mai neașteptate locuri, cum ar fi petrecerile cu prietenii, nunțile și întâlnirile sociale, precum și la locul de muncă sau în… cabinetul unor medici. O poveste de iubire poate înflori la locul de muncă.
Dragostea te poate lovi pe măsură ce îți urmărești obiectivele în materie de sănătate sau cu oamenii care sunt implicați în sănătatea ta.
Fecioarele căsătorite de multă vreme pot trece printr-o criză a relației. Cei implicați într-o relație de dragoste de foarte mult timp, la fel. Cele mai importante și mai fericite perioade vor fi de la 14 ianuarie până pe 20 martie, de la 21 mai până la 22 iulie și din 22 septembrie până în 21 noiembrie.
Carieră: Multe Fecioare vor avea în acest an două locuri de muncă, în special din perioada aprilie-august. De la mijlocul lunii august până la sfârșitul lunii septembrie, vei avea entuziasmul de care ai nevoie pentru munca din greu și va fi cea mai aglomerată perioadă din an iar eecompensele financiare pot veni undeva din a doua parte a lunii septembrie.
Venus face o figură rară. Acest lucru nu va opri câștigurile, dar va aduce întârzieri și unele iritații minore. Uneori, o afacere sau proiect amânat este pus în așteptare pentru o perioadă de timp, astfel încât toată lumea să poată studia problema mai atent.
În general, trebuie să se facă mai multe scheme financiare în această perioadă. Este timpul pentru cercetarea investițiilor în așteptare sau a achizițiilor importante, dar nu pentru a le face efective.
Poți să îți susți cariera în acest an cu eforturi personale dar și oporunitățile pe care le aduc parteneriatele comune. De asemenea, poți încheia un nou parteneriat financiar, iar discuțiile încep în aprilie.
Fiți conștienți de angajamentul prelungit și citește de două ori dacă este nevoie contractul înainte de a-l semna în luna august.
Finanțe: Finanțele sunt importante pentru tine. Interesul este și aspectele sunt minunate, deoarece va urma un an de prosperitate.
Jupiter guvernează publicitatea, editurile și tipărirea, transportatorii pe distanțe lungi, atât în ce privește telecomunicațiile, cât și al transporturilor de bunuri cât și al călătoriilor. Investitorii profesioniști vor dori să urmeze aceste căi pentru oportunități care generează profit.
Cu Venus în mișcare rapidă în calitatea de planetă care răspunde de finanțele tale, câștigurile vor avea tendința de a veni din mai multe zone și prin multe persoane. Generic, Jupiter mai guvernează și metafizica, religia, filosofia și învățământul superior, cunoștințele superioare. Mulți dintre voi vor cheltui pentru propria educație în anul următor. Investește în educație pentru a-ți îmbunătăți veniturile mai târziu.
Alții, și acest lucru este de dorit, vor urma cursuri de finanțe, de investiții, de gestionare a banilor etc. și, cel mai important, îți vei aprofunda credințele filozofice și religioase legate de bogăție. Mulți oameni sunt ținuți departe de bani din cauza credințelor religioase false sau neînțelese. Multe dintre aceste limitări vor scădea în anul următor.
Primul pas în bogăția pe termen lung, după cum vei descoperi în anul următor, este dreptul de concept metafizic despre bani. Odată ce acest lucru instituit, mecanica minții va intra în joc, dar dacă metafizica esențială lipsește, atunci toate mecanismele și eforturile din lume nu vor avea rezultate de durată.
Eclipsa totală de Soare de pe 2 iulie îți va zgudui viața financiară, iar acest lucru de bine, pentru că este ceva de care aveai nevoie. Îți va arăta drumul spre un altfel de bogăție. Vei fi obligat să faci schimbări în buget, administrare care va duce, în cele din urmă, la econima pe care o doreai.
În acest an, vei vedea legătura puternică dintre stima de sine și puterea de câștig. Pentru că devi mai mult, ai idei mai mari și mai bune pentru tine. În mod inevitabil, câștigi mai mult și poți comanda mai multe de pe piață.
Acesta este un an pentru a trăi viața bună, pentru a vă bucura de mâncare bună, restaurante bune, vin bun și toate lucrurile de finețe ale vieții, pentru a călătorii mai mult. Accesoriile și îmbrăcămintea personală de lux, probabil, îți va completa vestimentația și este posibil ca cea veche să fie înlocuită de una nou. Adevărul este că te vei îmbrăca pentru succes. Purtând imaginea bunăstării și alții te vor vedea în felul acesta.
Speculațiile sunt favorabile și în acest an, însă nu uiți că faci treaba aceasta intuitiv și nu orbește. Cu Jupiter în casa investițiilor, activele pe care le deți vor cunoaște o creștere a valorii. Posibil să vezi valoare în lucruri la care nu te-ai gândit niciodată ca la o vaoare. Este ca și cum ai sta pe o mină de aur, dar nu ai descoperit-o până când Jupiter prin influxurile sale nu ți-a arătat acest lucru.
Proprietatea pare a fi o sursă de profit. Poate că vei încheia un parteneriat financiar cu un membru al familiei, mai ales că familia este cea care la o adică, este cea care te susține financiar și oferă oportunități. Vei cheltui mai mult pentru casă, investind mai mult în ea.
Sănătate: Fecioarele sunt întotdeauna interesate de sănătate și faptul că energia Casei a 6-a a sănătății este încă puternică, consolidează acest interes, plus că sănătatea este mult îmbunătățită față de anul trecut. Totuși nu trebuie să o ignori.
Concentrează-te pe lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru tine și lasă lucrurile minore să plece. Deleagă sau externalizează proiectele noi ori de câte ori este posibil. Energia ridicată este principala apărare împotriva tuturor bolilor.
Pluto și Saturn sunt în Casa a 6-a, Pluto este de vreo 5 ani acolo iar Saturn din decembrie 2018. Saturn răspunde de sănătatea oaselor și a articulațiilor, a dinților și a părului, și cum va fi conjunct cu Pluto o vreme, atenția trebuie îndreptată asupra acestora în anul care vine.
Acum, mai mult ca niciodată, încearcă să porți pantofi confortabili. Evită încălțămintea care face să intri în balans sau care distorsionează mersul și coloana vertebrală. Ține picioarele calde pe timpul iernii.
Fă masaje regulate la picioarelor și la labele piciorelor deoarece va avea un impact general pozitiv atât asupra energiei, cât și asupra sănătății. Și gleznele sunt foarte importante. Asigură-te că le oferi un sprijin adecvat atunci când faci exerciții sau lucrezi în forță în sporturi obositoare.
Mulți dintre voi au fost interesați de tehnici de vindecare spirituală în ultimii ani. Această tendință se va intensifica și mai mult. Rugăciunea, meditația, vorbirea, terapia cu ajutorul mâinilor, terapiile prin polaritate vor deveni interesante acum și vei obține rezultate bune cu aceste tipuri de vindecare. Mulți dintre voi vă veți dezvolta propriile talente de vindecare, considerabile aș spune, în acest sens.
S-ar putea să vezi cum o pastilă sau o plantă care te-a ajutat odată acum ar putea să nu mai funcționeze sau că ceva care nu a funcționat niciodată, acum va funcționa. Acest lucru este un semnal pentru a-ți arăta că trebuie să rămâi deschis la ghidul tău interior atunci când vine vorba despre sănătate. Fiecare situație de alterare a sănătății este ceva unic și trebuie abordată într-un mod unic.
Călătorii: Va fi un an favorabil călătoriilor scurte, care se vor dovedi benefice și pentru tine. Fecioarle angajate în instituții de stat ar putea să se transfere în interes de serviciu, într-o localitate care le place. De asemenea, ați putea face un pelerinaj important sufletului vostru, în dorința de a-l regăsi pe Dumnezeu.