Stiri
GALERIE FOTO. Cum arata manualele digitale pentru elevii din clasele primare
Elevii din clasele I si a II-a au in sfarsit motive de bucurie: vor avea manuale digitale! Se pare ca Ministerul Educatiei a rezolvat problema manualelor digitale, care ar fi trebuit sa fie deja pe bancile elevilor inca din prima zi de scoala. Din cauza unor probleme legale, acestea au intarziat mai bine de o luna. Iata insa ca Ministerul Educatiei a publicat pe site-ul edu.ro lista manualelor digitale pentru elevi, care vor fi selectionate de profesori, in functie de preferinte.
Site-ul edu.ro prezinta manualele pentru clasa I si clasa a II-a. Ministerul Educatiei a publicat manualul „Matematica si explorarea mediului” (clasa I), „Comunicare in limba romana” (clasa a II-a), „Comunicare in limba moderna – Limba engleza” (clasele I si a II-a), „Comunicare in limba materna maghiara” (clasa I) dar si „Comunicare in limba romana pentru minoritati” (clasa I).
Pana pe 22 octombrie profesorii trebuie sa aleaga din modelele prezentate care sunt cele mai potrivit pentru elevi si predarea la clasa. In plus, Ministerul Educatiei sustine ca profesorii pot folosi deja manualele digitale disponibile pe site. Manualul de limba romana va intarzia pentru micutii din clasa I intrucat Ministerul Educatiei asteapta o solutionare din partea Consiliului de Solutionare a Contestatiilor.
Asa arata manualul de „Comunicarea in limba romana” pentru clasa a II-a (Humanitas)
„Comunicare in limba romana”, clasa a II-a (Editura Didactica si Pedagogica)
„Matematica si explorarea mediului” pentru clasa a II-a (Editura Intuitext)