Connect with us

Revistateo.ro

Obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru

Stil de viata

Obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru

Obiceiuri și superstiții de Sfântul Dumitru

Duminică, 26 octombrie, ca în fiecare an pe această dată, creștin ortodocșii sărbătoresc Sâmedrul, sau, mai cunoscut pentru toată lumea, ziua Sfântului Dumitru. Bucureștenii sunt așteptați în pelerinaj începând de astăzi până pe 28 octombrie pentru a-l sărbători pe Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, procesiunea organizată de Patriarhia Română cunoscută și sub numele „calea sfinților” va începe azi de la ora 12:30. Iată câteva lucruri interesante despre Sfântul Dumitru, obiceiurile și tradițiile legate de această sărbătoare.

Sfântul mare mucenic Dumitru s-a născut în cetatea Solun din Tesalonic, Grecia, tatăl lui fiind voievod în cetatea Solunului. Este unul dintre cei mai importanți sfinți din calendarul ortodox, motiv pentru care an de an se realizează procesiuni religioase speciale în toate colțurile țării. Sărbătoarea Sfântului Dumitru este una care ne aduce mai aproape de credință, de rugăciune și de tradiție.

Sfântul Dumitru apare în toate icoanele sub chip de cavaler și este recunoscut ca un mare luptător împotriva prigoanei anticreștine. Când Tesalonicul era asediat, grecii trecând prin marea foamete, Sfântul Dumitru a devenit salvarea lor, „un om îmbrăcat cu mantie albă, strălucitoare, pe un cal alb”.

Odată cu sărbătoarea Sfântului Dumitru, începe oficial iarna, în toate colțurile țării fiin aprinse focuri cunoscute sub numele de Foc al lui Sâmedru. Focul are un rol purificator, ne protejează de relele din jur. Se spune că până și morții se încălzesc din morminte când se aprinde focul. Tinerii dansează și petrec în jurul focului cu speranța că își vor găsi dragostea.

Există și câteva superstiții legate de Sf. Dumitru: Dacă vremea va fi posomorâtă de Ziua Sfântului Dumitru, vom avea parte de o iarnă grea cu zăpezi cât casele. În caz contrar, dacă vremea va fi blândă, iarna nu va fi atât de aprigă cu noi. De asemenea, nu este voie să se semene usturoi de ziua Sfântului Dumitru, deoarece cine seamănă usturoi în această zi, va avea pagubă tot anul următor.

Urare de Sfântul Dumitru: „Fie ca toate împlinirile, sănătatea și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasă!”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top