Stiri
VESTE TRISTĂ. Boala lui Hugh Jackman a recidivat
Actorul Hugh Jackman nu a scăpat de cancerul la nas, scrie Agenția de Presă Mondenă. Actorul australian a fost văzut pe străzile din New York purtând din nou un plasture pe nas, după ce se știa că a scăpat de cancerul la piele. Se pare că boala a recidivat.
În doar un an, Hugh Jackman s-a supus la trei operații de îndepărtare a carcinoamelor canceroase, boala recidivând iar și iar. Anul trecut actorul a aflat că are cancer la piele, și, pentru o perioadă, părea a ține sub control boala, însă și în cazul vedetei, ca în cazul tuturor celor depistați cu cancer, boala este ceva mai încăpățânată.
CITEȘTE ȘI: CONFESIUNILE LUI MIHAI PETRE
Hugh Jackman a fost diagnosticat cu „basal cell carcinoma”, o formă de cancer care se manifestă la nivelul pielii sub forma unor pete roșiatice sau gălbui. Având în vedere drama prin care trece actorul, acesta le spune mereu fanilor să facă vizite la medici pentru a depista din timp problemele și să urmeze tratamentele, să nu îi învingă niciodată teama.
Hugh a declarat recent că face tot posibilul să se vindece, urmând consultații după consultații. Pericolul cel mai mare în cazul acestei boli este posibilitatea răspândirii celulelor canceroase la nivelul întregului corp.
Hugh Jackman este unul dintre cei mai cunoscuți producători și actori de filme din Australia. Este cunoscut în special pentru rolurile din „Băiatul din Oz” și „X Men”. Revista People l-a desemnat drep „Cel mai sexy bărbat în viață”.