Inedit
4 MOTIVE CRUCIALE să mergi duminică LA VOT!
Duminică, 2 noiembrie 2014, România își alege un nou președinte. În decembrie, se va împlini un sfert de veac de când România este o țară democractică, iar obligația fiecărui cetățean este să mențină vie flacăra democrației prin participarea la vot. Iată câteva motive pentru care TREBUIE să mergi duminică la vot.
NU VOTEZI DOAR PENTRU TINE!
Așa cum arată și banner-ul campaniei votești.ro, votezi și pentru copiii, respectiv nepoții voștri. Ce fel de țară vrei să le lași moștenire? Cum ți-ai dori să arate copilăria ta dacă ai putea întoarce timpul înapoi? Ascultă înainte de a vota și dorințele copilului tău deoarece acesta va schimba România în bine, însă nu o poate face dacă tu ca părinte și cetățean responsabil nu îți asumi responsabilitatea acum când încă ești în putere.
CITEȘTE ȘI: DE CE VOTEAZĂ TEO DUMINICĂ, O VEI FACE ȘI TU?
NU AI VOIE SĂ TE MAI PLÂNGI DUPĂ VOT!
Dacă alegi să stai acasă și să înjuri printre dinți diferiți politicieni, sau să te enervezi că a ieșit un politician cu mai multe procente, este și vina ta, a celui care stă acasă în loc să pună ștampila. Votul tău contează, pentru că, dacă tu și cei care se plâng de rezultatul alegerilor ar vota astfel încât să nu fie dezamăgiți de cine va ieși președinte, lucrurile se vor schimba.
ESTE CEL MAI DEMOCRACTIC LUCRU PE CARE ÎL POȚI FACE
În decembrie 1989 au murit oameni pentru ca tu să poți vota, iar acum secole, în perioada dictaturilor de tot tipul, oamenii și-ar fi dorit să poată avea puterea de alege. Tu ce ai să faci? Vei da cu piciorul eforturilor antecedenților tăi? Respectul pentru istorie înseamnă a valorifica aspectele pozitive ale prezentului câștigate prin jertfă.
NU CONTEAZĂ CU CINE VOTEZI, DAR VOTEAZĂ!
Poate că mulți dintre voi nu mergeți la vot întrucât considerați că veți face oricum o alege proastă, alegere de care vă va fi rușine mai ales dacă rezultatul nu va fi cel așteptat. Faptul că ți-ai dat interesul ar trebui să te facă un cetățean mai mândru, și nu unul care să aibă teamă. Votează indiferent cu cine, dar nu te lăsa călcat în picioare de gândurile care nu aduc nimic util în viața ta!